Senegal s-a impus în prima semifinală de la Cupa Africii pe Naţiuni, după ce a învins-o pe Egipt, într-o reeditare a finalei din 2022, câştigată tot de Senegal.
Sadio Mane a fost marcatorul singurului gol al unei partide în care Egipt nu a reuşit să se ridice la nivelul unei semifinale de turneu continental. Echipa lui Mohamed Salah va rămâne însă în Maroc, pentru disputarea meciului care va decide echipa de pe locul 3.
Senegal s-a calificat în finala Cupei Africii pe Naţiuni, după victoria cu Egipt
Prima repriză a fost dominată fără drept de apel de Senegal, în condiţiile în care Egipt nici măcar nu s-a apropiat de poarta adversă. Nici în partea a doua, Mohamed Salah şi coechipierii săi nu au contat.
Într-un moment în care meciul părea că se îndreaptă spre prelungiri, Sadio Mane, fostul jucător de la Liverpool, a marcat cu un şut puternic de la marginea careului, în minutul 78. Acesta a fost golul cu numărul 11 marcat de Mane la Cupa Africii pe Naţiuni.
Senegal eliminate Egypt and fly to AFCON final! 🇸🇳
Who’s been your Man of the Match? pic.twitter.com/M2fFkfbnW2
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) January 14, 2026
Nici după acest moment, Egiptul nu a reuşit să găsească un o soluţie în faţa senegalezilor, într-un meci în care au fost dominaţi la toate capitolele. Dacă Salah trebuie să se consoleze cu finala mică, Sadio Mane, fostul său coechipier de la Liverpool, va juca în marea finală a turneului. A doua semifinală, dintre nigeria şi Maroc, va începe la ora 22:00.
Pentru Senegal, aceasta este a treia finală de la Cupa Africii pe Naţiuni în ultimele patru turnee. În primele 14 ediţii în care Senegal a participat, adică până în 2002, a ajuns o singură dată în ultimul act.
- Nebunie în Portugalia! Echipa de liga a doua care scrie istorie și e la un pas de Europa League
- Românul din Major League Soccer, gol de senzație la 17 ani! A intrat direct în istoria clubului, după un meci nebun
- Edi Iordănescu confirmă. Clubul gigant care l-a ofertat pe Radu Drăguşin: “Un tren care vine o dată în gară!”
- Ce surpriză: unde va ajunge Elias Charalambous după ce a refuzat-o pe FCSB
- Mirel Rădoi, zâmbet larg pe față la primul antrenament la Gaziantep! Cum a fost surprins tehnicianul plecat de la FCSB






























