Dinamo a reușit să oficializeze al doilea transfer al iernii, după ce la începutul anului l-a adus pe Valentin Țicu. Acum, alb-roșiii au semnat cu Ianis Târbă, fotbalistul de bandă dreaptă crescut în La Masia, celebra academie a celor de la Barcelona.
Dinamo a făcut un nou transfer chiar înainte de reluarea campionatului. În ziua în care jurnalistul Nicolo Schira a anunțat că alb-roșiii s-au înțeles cu Matteo Duțu, echipa lui Zeljko Kopic a anunțat un alt transfer, cel al lui Ianis Târbă.
Coleg cu Lamine Yamal în La Masia, acum la Dinamo în Liga 1
“Ne bucurăm să anunțăm un nou transfer la clubul nostru. Tânărul jucător în vârstă de 19 ani, Ianis Târbă, a semnat un contract valabil până la 30.06.2028, cu opțiune de prelungire pentru încă două sezoane.
Acesta evoluează pe postul de extremă dreapta, însă poate evolua și pe partea stângă. Ianis sosește în urma unui transfer definitiv de la echipa spaniolă Real Club Celta de Vigo.
Tânărul nostru jucător s-a format timp de 4 ani în celebra academie a Barcelonei – La Masia, de unde s-a transferat la Celta Vigo în vara anului 2022. De asemenea, este internațional român de juniori, cu 11 selecții și 2 goluri pentru naționala U19, evoluând la UEFA EURO U19 din vara trecută.
Îi dorim mult succes lui Ianis și cât mai multe realizări în tricoul lui Dinamo“, a fost anunțul oficial al clubului.
- Neluțu Varga a făcut anunțul despre noul antrenor de la CFR Cluj. E așteptat să semneze: „Azi vor ateriza”
- Atacantul dorit de Gigi Becali, așteptat să semneze cu altă echipă. Concurență serioasă pentru FCSB
- Pe ce bani l-a transferat Gigi Becali pe Anderson Ceara
- Transferul s-a făcut! 3 milioane de euro pentru fotbalistul dorit de Gigi Becali
- Fotbalist dat afară de la naţională înainte de Mondial, transfer în Liga 1! Implicat într-un scandal cu focuri de armă
































