Real Madrid a obținut primul succes în La Liga sub comanda noului antrenor, dar victoria nu i-a mulțumit pe o parte dintre suporterii madrileni, care și-au huiduit favoriții încă de dinaintea partidei.
Nici Florentino Perez nu a scăpat de furia acestora, președintele fiind și el apostrofat de fanii „los blancos”. Alvaro Arbeloa le-a răspuns după fluierul final.
Alvaro Arbeloa le răspunde fanilor Realului
La câteva zile după eșecul catastrofal din Cupa Spaniei, Real Madrid a primit vizita celor de la Levante pe ”Bernabeu”. Kylian Mbappe și Asencio au înscris golurile care au adus victoria pentru echipa lui Alvaro Arbeloa.
Jucătorii au fost însă huiduiți de suporteri înainte de startul meciului, iar de furia acestora nu a scăpat nici Florentino Perez. Noul tehnician al Madridului a reacționat imediat.
„Știu de unde vin huiduielile, de unde vine această campanie, și cred că scandările nu provin de la oameni care nu-l plac pe Florentino, ci de la oameni care nu susțin Real Madrid.
Cred că toți fanii Madridului sunt conștienți de cât de norocoși suntem să-l avem pe Florentino, și știm de unde vin huiduielile și de la cine provin”, a declarat Alvaro Arbeloa, potrivit MARCA.
- Spaniolii s-au săturat de Vinicius! Brazilianul, criticat de ziarul de casă al lui Real Madrid: „Bani, bani, bani. Nu e corect”
- Se face transferul lui Rodri la Real Madrid! Suma convenită de „los blancos” și Manchester City
- Au început negocierile pentru transferul lui Rodri! Tratative directe între Real Madrid și Manchester City
- Afacerea verii în fotbalul european! Jucătorul poate aduce un profit de peste 400 % la câteva săptămâni după transfer
- Fostul jucător de top al lui Chivu, primele imagini la antrenamentele lui Real Madrid: „Sunt foarte mândru să fiu aici”

































