Ce face azi omul care a eliminat România la ultimul Mondial la care “tricolorii” au participat

Ionuţ Axinescu Publicat: 20 ianuarie 2026, 16:29

Comentarii
Ce face azi omul care a eliminat România la ultimul Mondial la care tricolorii au participat

Davor Suker, în timpul meciului cu România de la World Cup 1998 / Profimedia

28 de ani au trecut de când România a jucat ultimul ei meci la un Campionat Mondial. Se întâmpla la Bordeaux, pe 30 iunie 1998, în optimile de finală ale turneului disputat în Franța. “Tricolorii”, toți cu părul vopsit în galben după victoria spectaculoasă din grupe cu Anglia (2-1), au întâlnit Croația, aflată la primul ei Mondial din istorie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Deși România pornea cu prima șansă, croații au câștigat cu 1-0 meciul de pe arena Parc Lescure. Singurul gol al întâlnirii l-a semnat, din penalty, celebrul Davor Suker, care avea să devină golgheter al Cupei Mondiale, una pe care a sa Croație a încheiat-o pe locul al treilea.

Erou pe teren, contestat ca președinte al Federației

Unul dintre cei mai buni atacanți ai generației sale, câștigător al Ligii Campionilor cu Real Madrid în 1998, Suker s-a retras din fotbal în 2003. De-a lungul carierei sale începute la Osijek, în orașul natal, pe lângă Real Madrid, a jucat la cluburi precum Arsenal, Sevilla sau West Ham. Pentru Croația a înscris de 45 de ori, fiind și astăzi cel mai bun marcator din istoria echipei naționale.

După ce a agățat ghetele în cui, Suker a rămas legat de fotbal. A înființat, la Zagreb, o academie care-i poartă numele, iar în 2012 a devenit președintele Federației de Fotbal din Croația (HNS). A rămas în funcție până în 2021, cu rezultate sportive excelente, dar și cu acuzații de lipsă de transparență din partea presei locale. În mandatul său, Croația a jucat finala Cupei Mondiale din 2018, pierdută în fața Franței (2-4).

Davor Suker are un restaurant cu specific croat în Las Vegas

După ce a plecat de la Federație, Davor Suker s-a concentrat pe afaceri și pe funcția de ambasador FIFA. Ca reprezentant al forului internațional, fostul atacant promovează proiectele FIFA în toată lumea, din Mexic până în China.

Reclamă
Reclamă

Deși continuă să locuiască în Croația, Suker își petrece mult timp la Las Vegas, în SUA, unde și-a cumpărat o proprietate de lux și a deschis un restaurant cu specific croat. Localul, intitulat Top Bar & Restaurant, are 12 televizoare și transmite meciurile de fotbal din Europa. La vară, pe timpul Mondialului, va deveni “casa” croaților din zonă.

„Aș fi înscris de zece ori în poarta lui Stelea!”

În 2016, Davor Suker a rememorat momentul din 30 iunie 1998, când l-a învins pe Bogdan Stelea de la punctul cu var. De două ori, pentru că arbitrul Javier Alberto Castrilli a dictat repetarea penalty-ului. “Îl știam pe Stelea din vremea în care jucam în Spania. Și el mă cunoștea bine, executasem câteva lovituri de pedeapsă cu el în poartă, în Primera. Dar eram atât de pregătit pentru acel moment, încât aș fi înscris de zece ori la rând dacă era nevoie“, spunea croatul, într-un interviu acordat FRF.

A fost un meci foarte dificil, foarte echilibrat, decis doar de acel penalty. România chiar avea o echipă bună, învinsese în grupe Anglia, așa că știam că ne va aștepta un meci greu. Am reușit să controlăm bine partida, am învins dintr-un penalty și am continuat drumul obținând, la final, medalia de bronz. Întâlnirea cu România a demonstrat și cum poate o singură greșeală să facă diferența între victorie și înfrângere“, a adăugat Suker.

Reclamă

Croația – România 1-0

Croația: Ladić – Šimić, Štimac, Bilić, Jarni – Stanić (83′ Tudor), Jurčić, Boban, Asanović – Vlaović (76′ Krpan), Šuker

Antrenor: Miroslav Blažević

România: Bogdan Stelea – Dan Petrescu (76′ Lucian Marinescu), Liviu Ciobotariu, Gică Popescu, Iulian Filipescu, Dorinel Munteanu – Gică Hagi (56′ Gică Craioveanu), Gabi Popescu (60′ Radu Niculescu), Costel Gâlcă – Viorel Moldovan, Adrian Ilie

Antrenor: Anghel Iordănescu

World Cup 2026 va avea loc în perioada 11 iunie – 19 iulie şi va fi transmis exclusiv în Universul Antena

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Se califică Andrei Rațiu în finala Conference League cu Rayo Vallecano?
Loading ... Loading ...
Citește și:
19:56

VIDEOLando Norris, premiat de comandatul misiunii Artemis II, după ce a câştigat sprintul de la Miami: “Din nou pe primul loc”

19:43

Arbeloa, pus față în față cu ruptura din vestiarul lui Real: “Primul lucru pe care l-am învățat acum 20 de ani”

19:26

Farul – FC Botoșani 1-1. Egal “pentru nimeni” la Ovidiu. Constănțenii riscă să ajungă pe loc de baraj

19:04

Ianis Stoica a “spart gheaţa” şi a marcat la Estrela. Primul gol după o pauză de şapte luni

19:03

Bayern Munchen, egal dramatic cu ultima clasată din Bundesliga. Meciul, decis de un gol ghinionist în min. 90+10

18:32

Un nou caz “Ana Bărbosu”! O atletă, suspendată 20 de luni pentru nerespectarea obligaţiilor de localizare

1 Cristiano Bergodi: “Nu vreau să ia eventul Cristi Chivu” 2 Gigi Becali a criticat doi jucători de la FCSB, după eșecul cu Csikszereda: „De asta nu a mers jocul” 3 CCA a desemnat arbitrul la Universitatea Craiova – Dinamo. Decizie controversată luată de Kyros Vassaras 4 Gigi Becali, reacţie categorică după ce Mihai Stoica a găsit antrenor pentru FCSB: “Nu-l iei de pe stradă” 5 Tensiuni la CFR Cluj: s-a decis şi pleacă de la echipă înainte de finalul sezonului. Poate semna cu o rivală din Liga 1 6 FotoFlorin Prunea, făcut praf de soţie pentru că s-a afişat cu amanta: “Să îi fie ruşine, a jucat murdar”! Cum arată femeia
Citește și