Marius Corbu este foarte aproape de un pas important în carieră. Potrivit ProSport, mijlocașul român legitimat la APOEL Nicosia a ajuns la un acord cu Ferencváros Budapesta, cel mai titrat club din Ungaria, urmând ca transferul să fie oficializat în următoarele ore. Suma de transfer se ridică la 1,3 milioane de euro.
Născut în localitatea Cădărești, județul Bacău, Corbu s-a format la Csikszereda Miercurea Ciuc, club pentru care a și debutat la nivel de seniori. În 2020 a făcut pasul în fotbalul maghiar, semnând cu Puskás Akadémia, unde a evoluat timp de patru sezoane. În această perioadă a avut și două împrumuturi la Csákvár. În vara anului 2024, mijlocașul român a ales o nouă provocare și a semnat cu APOEL Nicosia, reușind să câștige Supercupa Ciprului.
La nivel internațional, Corbu a fost unul dintre oamenii de bază ai naționalei României U21, pentru care a adunat 21 de selecții. A fost integralist la Campionatul European de tineret, în meciurile cu Spania, Italia și Slovacia. Evoluțiile sale nu au trecut neobservate de Mircea Lucescu, iar actualul selecționer al primei reprezentative l-a inclus pe Corbu pe lista jucătorilor vizați pentru reconstrucția naționalei.
- Dumitru Dragomir, atac necruţător la adresa lui Răzvan Burleanu şi FRF: „L-au adus pe Gică Hagi să îşi bată joc de el”
- Dan Petrescu a dat verdictul după ce l-a văzut pe Gică Hagi pe banca României: „Mi-aș dori”
- „Nu sunt aici să mă plâng”. Marea schimbare pe care Gică Hagi vrea să o aducă la naţională: „Putem mult mai mult”
- Gabi Torje are încredere deplină în selecționerul Gică Hagi: „Ne poate duce la Mondial”
- „Eu cred cu tărie!” Florin Prunea vede România la Campionatul Mondial din 2030! Laude pentru Gică Hagi
































