UTA Arad și Rapid se întâlnesc în această seară în ultimul meci al etapei cu numărul 23 din Liga 1. Duelul este unul extrem de important pentru ambele formații, giuleștenii luptând să rămână în topul ierarhiei, în timp ce formația lui Mihalcea se află pe poziția a șaptea și ar putea urca pe loc de play-off în cazul unei victorii.
Duelul dintre UTA și Rapid de pe Stadionul Francisc Neuman va avea loc de la ora 20:00 și va fi transmis în format LIVE TEXT pe as.ro și în aplicația Antena Sport.
UTA – Rapid LIVE TEXT (20:00)
Înainte de meciul de la Arad, gazdele au 35 de puncte și ar putea urca pe locul 6, peste “U” Cluj, în cazul în care o va învinge pe formația lui Gâlcă. Mai mult decât atât, UTA ar putea să o egaleze la puncte pe FC Botoșani, ocupanta poziției cu numărul 5.
De cealaltă parte, Rapid e pe locul 3 în clasament, dar ar putea reveni pe poziția secundă în cazul unei victorii. Elevii lui Gâlcă se vor lupta pentru toate punctele pentru a ține pasul cu Universitatea Craiova și Dinamo.
UTA vine după o victorie contra Unirii Slobozia în etapa trecută, în timp ce Rapid a câștigat și ea în precedenta rundă contra lui Metaloglobus. În tur, giuleștenii au câștigat cu 2-0 grație unor reușite ale lui Denis Ciobotariu și Alex Dobre.
Echipele probabile la UTA – Rapid
UTA (4-2-3-1): Gorcea – M. Țuțu, Poulolo, Pospelov, Alomverovic – Sota Mino, Odada – Abdallah, A. Roman, V. Costache – M. Coman
Rezerve: Tordai – F. Iacob, Benga, Padula, D. Barbu, L. Gojkovic, L. Mihai, Ov. Popescu, Stolnik, D. Țăroi, Van Durmen
Absenți: Hrezdac, A. Matei, Tzionis, Zsori
Antrenor: Adrian Mihalcea
Rapid (4-3-3): Aioani – Cr. Manea, D. Ciobotariu, Kramer, Borza – T. Christensen, K. Keita, C. Vulturar – A. Dobre, Koljic, Cl. Petrila
Rezerve: D. Iliev – R. Onea, Bolgado, Pașcanu, R. Sălceanu, G. Gheorghe, Hromada, Hazrollaj, Moruțan, Jambor, D. Paraschiv
Absenți: Burmaz, D. Mendes
Antrenor: Costel Gâlcă
- Conducerea s-a ținut de cuvânt: Cătălin Cîrjan și-a prelungit contractul cu Dinamo. Clauza de reziliere fixată
- Verdict final despre transferul lui Vladislav Blănuță la Dinamo. Răspunsul primit de „câini” de la UEFA
- Gigi Becali a decis! Cine îl înlocuiește pe Ștefan Târnovanu în poarta FCSB-ului: „E mai bun”
- Gigi Becali, principalul vinovat pentru situaţia de la FCSB: “Mă dau afară singur, dar nu pot”. Anunţ despre Charalambous
- Gigi Becali, după ședința cu jucătorii FCSB-ului: „I-am luat pe rând, asta le-am zis”. Ce măsură radicală a anunțat



































