Clubul din Ungaria a plătit 1,5 milioane de euro pe jucătorul format de un club din Liga 1

Daniel Işvanca Publicat: 26 ianuarie 2026, 20:08

Comentarii
Clubul din Ungaria a plătit 1,5 milioane de euro pe jucătorul format de un club din Liga 1

Marius Corbu / Ferencvaros

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Ferencvaros a prezentat oficial luni un fotbalist român, pentru care a plătit nu mai puțin de 1,5 milioane de euro. Este vorba despre Marius Corbu, jucătorul care a fost format de cei de la Csikszereda.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Acesta a înregistrat cifre bune în tricoul celor de la APOEL Nicosia, care nu a mai avut cum să îl păstreze. Mutarea este una impresionantă, în condițiile în care ciprioții îl luaseră gratis.

Marius Corbu, prezentat oficial la Ferencvaros

Marius Corbu și-a dat acceptul de a reveni în campionatul Ungariei, asta după ce Ferencvaros a oferit nu mai puțin de 1,5 milioane de euro în schimbul său. Conducerea celor de la APOEL nu a stat pe gânduri și l-a cedat imediat.

Fotbalistul român a fost prezentat oficial luni, fiind la a doua expeiență în Ungaria, după ce a îmbrăcat timp de patru sezoane tricoul celor de la Akademia Pușkaș.

  • 54 de meciuri, 7 goluri și 7 assist-uri a reușit Marius Corbu la APOEL

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

În ce competiţie europeană va juca Universitatea Craiova în toamnă?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:53 19 aug.

Celtic, aproape de revenirea la „masa bogaților”. Spectacol pe Giulești. Toate rezultatele serii din Champions League

23:29 19 aug.

Florin Prunea, uluit de declarațiile tehnicianului de la Oțelul, după umilința de la Chiajna: „Rar mi-a fost dat să văd așa ceva”

23:27 19 aug.

Mihai Stoica l-a ironizat pe Adrian Mutu: „Poate s-a pripit”. Cum se apără după ce a fost acuzat că a adus „ţepe” la FCSB

22:53 19 aug.

Roberto De Zerbi, dezlănțuit pe piața transferurilor: vrea doi jucători de la Manchester City! „Cetățenii” cer 150 de milioane

22:45 19 aug.

UPDATEOFICIAL | Vasile Mogoș a fost prezentat la noua echipă: „Benvenuto!”. Contract pe 2 sezoane pentru campionul din sezonul trecut

22:37 19 aug.

Carlos Sainz a dat lovitura! Spaniolul a semnat un nou contract şi va încasa o sumă colosală

1 Ce suspendare a primit Daniel Pancu, după ce a fost eliminat în Rapid – Dinamo 0-1 2 Farul, eliminată din Cupa României! Rușine uriașă pentru constănțeni. Ce echipe s-au mai calificat în grupe 3 Gheorghe Mustaţă, mesaj direct către Tavi Popescu după ieşirea jucătorului de la FCSB: „Îi promit asta” 4 Florin Talpan a fost internat de urgenţă! Ce se întâmplă cu juristul CSA Steaua 5 Barcelona, transfer neaşteptat! Acord pentru doar 3 milioane de euro 6 Încă o lovitură la Trabzonspor: fostul câștigător al Balonului de Aur, dorit lângă Mohamed Salah
Citește și