Vlad Dragomir a deschis scorul în minutul 17 al meciului dintre Pafos şi Slavia Praga, cu o execuţie magnifică. Internaţionalul român de 26 de ani a şutat de la aproximativ 30 de metri, fără nicio şansă pentru portarul formaţiei din Cehia.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Acesta este primul gol reuşit de Vlad Dragomir în UEFA Champions League. El a mai avut o reuşită anulată în acest sezon, în meciul de pe terenul lui Kairat Almaty.

Vlad Dragomir, gol magnific în UEFA Champions League!

În minutul 17, cehii au respins un balon dinr-un corner în afara careului, pe partea dreaptă, acolo unde se afla Vlad Dragomir. El se afla singur în acea zonă a terenului, iar internaţionalul român a şutat fără presiune, de la aproximativ 30 de metri.

Mingea trimisă de Vlad Dragomir s-a dus direct sub bara porţii apărate de Stanek.

Vezi AICI golul marcat de Vlad Dragomir

Şi englezii de la TNT Sports şi Squawka au fost impresionaţi de reuşita lui Vlad Dragomir. „A fost decis deja golul serii”, au scris statisticienii englezi, după reuşita lui Dragomir.

În acest sezon de UEFA Champions League, Vlad Dragomir a evoluat în toate meciurile din grupa principală, el fiind al optulea duel bifat la Pafos. El a ajuns la echipa din Cipru în august 2021, din postura de jucător liber de contract, după ce s-a despărţit de Virtus Entella.