Florin Prunea l-a criticat pe Devis Epassy, portarul lui Dinamo, după gafa uriaşă comisă în partida cu Petrolul, încheiată cu scorul de 1-1, în etapa a 24-a din Liga 1- Fostul internaţional nu înţelege cum camerunezul a scăpat mingea din mâini la golul marcat de Gicu Grozav, în minutul 82.
Florin Prunea a subliniat faptul că Epassy a comis o „dublă greşeală”, deoarece înainte de marcarea golului, tot în urma gafei sale cei de la Petrolul au ajuns în careul „câinilor”.
Florin Prunea l-a criticat pe Devis Epassy, după Dinamo – Petrolul 1-1
Florin Prunea a declarat că cel mai bine ar fi fost ca Devis Epassy să nu iasă pe centrarea „lupilor” şi să rămână în poartă, în încercarea de a opri atacul celor de la Petrolul. Totuşi, fostul internaţional a subliniat şi că portarul lui Dinamo se află la prima astfel de gafă, după venirea în Liga 1.
„Din păcate, e o dublă greșeală. Până s-o comită, i-ai adus în careu. Dacă preiei și degajezi, nu mai iese autul ăsta, după care vine centrarea. Orice este posibil. Vrei să-ți spun ceva?
Bă, mai bine nu ieși, dacă nu ești sigur pe ea. Asta e soarta portarilor, n-ai ce să faci. Epassy e prima oară când văd că greșește la Dinamo, vine după niște partide bune„, a declarat Florin Prunea, conform digisport.ro.
Ce a declarat Devis Epassy, după Dinamo – Petrolul 1-1
Portarul camerunez al lui Dinamo, Devis Epassy (32 de ani), a încercat să explice gafa monumentală din finalul partidei, care i-a costat pe “câini” victoria şi locul 1 momentan.
“Bineînţeles că suntem dezamăgiţi. Nu e prima mea greşeală, sper să nu mai fac. Coechipierii mei au luptat mult. (n.r: despre gafa uriaşă de la golul prahovenilor) Am decis să ies. Când eram în aer nu am reuşit să controlez mingea.
(n.r: E greu pentru un portar să se concentreze tot timpul?) Bineînţeles că trebuie să fii concentrat mai bine de 90 de minute. Astfel de lucruri se pot întâmpla şi ideea e să repari astfel de greşeli.
(n.r: Cum a fost Kopic în vestiar?) Amândouă, şi supărat şi mulţumit. Bineînţeles că era dezamăgit că plecăm acasă doar cu un punct”, a declarat Devis Epassy pentru digisport.ro.
- „Am dat ordin”. Gigi Becali, anunţ despre plecarea lui Octavian Popescu de la FCSB. Ce va urma pentru jucător
- Dumitru Dragomir a numit principala favorită la titlu în Liga 1! Marea greșeală făcută de Gigi Becali: „Crezi că e tâmpit?”
- Gigi Becali e cel mai fericit după ultimul transfer de la FCSB: „E mai bun decât Rădoi. E bărbat puternic”
- Gigi Becali a anunţat de ce depinde venirea lui Marius Şumudică la FCSB: „De asta ţin cont”
- Farul – UTA Arad LIVE SCORE (18:00). Duel între Sabău și Mihalcea. Cum arată echipele de start

































