Un fotbalist din Liga 1 e foarte aproape de un transfer important, în Germania. Mijlocaș stânga de la Metaloglobus, Yassine Zakir, este în negocieri avansate cu Darmstadt, ocupanta locului 3 în liga secundă a Germaniei.
Nemţii sunt gata să ofere 300.000 de euro pentru fotbalist, potrist gsp.ro, iar românii sunt gata să accepte propunerea. Zakir mai are contract până în 2027 cu Metaloglobus, iar în actuala ediţie de campionat este cel mai bun marcator al echipei, cu 5 goluri.
El a semnat în România liber de contract. Yassine Zakir şi-a făcut junioratul la echipe din Țările de Jos, precum VVA Spartaan, DWS, RKSV Pancratius, Zeeburgia, Groningen sau Cambuur, iar singurele sale aventuri la seniori au fost pentru modestele Lienden și Telstar.
Cel mai înalt nivel al său a fost atins în sezonul 2021/2022, când a evoluat un sezon în liga secundă din Țările de Jos, la Telstar, unde a încheiat stagiunea cu 2 pase de gol în 31 de prezențe.
În 2022, Yassine Zakir s-a transferat în România, la Metaloglobus.
- „N-am înţeles nimic” Neluţu Sabău şi-a taxat jucătorii după FC Argeş – Farul 1-1!
- Răspunsul lui Mihai Stoica la întrebarea dacă e invidios pe Craiova fiindcă s-a calificat într-o grupă europeană!
- FC Argeș – Farul 1-1. Remiză spectaculoasă la Mioveni
- OFICIAL | Atanas Trică a semnat! Unde va evolua atacantul dorit de Dinamo
- Mai vine Denis Drăguș la FCSB? Strategia românului pentru a încasa dintr-un foc 4 milioane de euro: „Nu vrea așa”































