Decizia luată de Dan Şucu la Rapid

Dan Roșu Publicat: 4 februarie 2026, 9:43

Comentarii
Decizia luată de Dan Şucu la Rapid

Dan Şucu şi Victor Angelescu, în timpul unui meci - Hepta

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Rapid a trecut pe primul loc în Liga 1, după 3-0 cu Hermannstadt, iar Victor Angelescu a anunţat că în ultimele zile de mercato din această iarnă nu vor mai exista mutări în Giuleşti, cel puţin la capitolul veniri.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dan Şucu ar putea însă să se despartă de Andrei Borza, doar dacă pe adresa fundaşului lateral de 20 de ani, cotat la 2.5 milioane de euro, va veni o ofertă de nerefuzat.

Rapid nu mai face mutări în perioada de mercato

“Nu, nu vrem să mai aducem pe nimeni și probabil nici nu va mai pleca cineva. Cred că avem un lot ok din punct de vedere numeric. Am dat mai mulți jucători decât am adus, avem un lot ok.

Noi nu suntem în nicio negociere pentru Borza. Ne dorim să rămână în acest sezon pentru că avem anumite obiective și este un jucător important pentru noi. Nu suntem în niciun fel de negociere. Dacă vine cineva și dă acea sumă de bani ar putea să plece”, a spus Angelescu, citat de digisport.ro.

Robert Sălceanu, Dejan Iliev, Daniel Paraschiv, Olimpiu Moruţan şi Tallison sunt jucătorii care au ajuns la Rapid în această iarnă.

Reclamă
Reclamă

La capitolul plecări îi regăsim pe Claudiu Micovschi, Christopher Braun, Cristian Ignat, Antoine Baroan, Luka Gojkovic, Rareş Pop, Robert Bădescu şi pe Franz Stolz.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Unde se va opri Sorana Cîrstea la Roma?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:49

VIDEOCristi Chivu, gest de mare modestie la ceremonia de decernare a trofeului! Ce a făcut antrenorul român

0:30

Cristi Chivu, prima reacție după ce a cucerit eventul cu Inter: „Câștigarea a două trofee nu este niciodată garantată”

0:09

Manchester City nu renunță la titlu! Victorie clară în disputa cu Crystal Palace

0:01

Coelho: “E important să stăm cu picioarele pe pământ!” Ce mesaj are pentru jucători înainte de finala din campionat

23:58 13 mai

PSG, în formă maximă înaintea finalei UCL! Parizienii au câștigat titlul în Ligue 1

23:50 13 mai

Nicuşor Bancu se aşteată la un meci greu în campionat, cu U Cluj: “Vin să-şi ia revanşa”

1 Nou antrenor în Liga 1. Mutarea va fi oficializată la final de sezon 2 Robert Lewandowski a spus ”DA”! Atacantul Barcelonei va primi un salariu anual de 90 de milioane de euro 3 Decizia radicală luată de Sorana Cîrstea la Roma, chiar la miezul nopţii 4 FCSB ajunge la Comisia de Disciplină. Gigi Becali a numit antrenor preparatorul fizic de la echipă! 5 Luis Enrique s-a decis! Doi jucători, OUT de la PSG ca să-i facă loc unui atacant de vis 6 „A bătut palma cu Inter!” Anunț mare pentru Chivu, cu câteva ore înainte de finala Cupei
Citește și