Superstarul Shai Gilgeous-Alexander, MVP-ul din NBA din sezonul trecut, va rata ediţia de anul acesta a evenimentului All-Star Game, tradiţionalul meci anual al vedetelor din liga nord-americană de baschet, din cauza unei accidentări abdominale, pentru care va fi reevaluat după pauza de săptămâna viitoare, informează EFE.
Gilgeous-Alexander nu a jucat niciun minut din ultimul sfert al meciului câştigat miercuri seară de Thunder împotriva lui Orlando Magic (128-92), meci pentru care fusese incert din cauza unei entorse la deget, conform raportului privind accidentările.
All-Star Game 2026, fără Shai Gilgeous-Alexander
Accidentarea abdominală îl va împiedica, însă, să participe la All-Star Game, care va avea loc pe Intuit Dome din Inglewood (Los Angeles) pe 15 februarie. Aceasta urma să fie a patra ediţie la care participa vedeta canadiană, care fusese aleasă ca titular, conform votului la care au participat publicul, presa şi jucătorii ligii.
Gilgeous-Alexander fusese desemnat titular pentru Conferinţa de Vest la cea de-a 75-a ediţie a All-Star Game, care se va disputa într-un format reînnoit anul acesta. În loc ca o selecţionată a celor mai buni jucători din Conferinţa de Vest să se confrunte cu o echipă de vedete din Conferinţa de Est într-un meci demonstrativ, două echipe formate din jucători locali şi o a treia echipă formată din jucători străini se vor întâlni în cadrul unui turneu.
Momentan, NBA nu a anunțat cine îi va lua locul lui Shai Gilgeous-Alexander în Echipa Lumii de la All-Star Game, care se va vedea LIVE EXCLUSIV pe AntenaPLAY.
Sursa: Agerpres.ro
NBA, exclusiv pe AntenaPLAY
NBA, cea mai tare ligă de baschet din lume, se vede exclusiv în România pe AntenaPLAY. Acțiunea continuă în luna februarie cu următoarele transmisiuni:
- 7 Februarie, ora 22:30, Houston Rockets @ Oklahoma City Thunder
- 8 Februarie, ora 3:30 (noaptea de sâmbătă spre duminică), Golden State Warriors @ Los Angeles Lakers
- 14 Februarie, ora 4:00 (noaptea de vineri spre sâmbătă), NBA All Star Weekend – Rising Stars Challenge
- 15 Februarie, ora 0:00 (noaptea de sâmbătă spre duminică), NBA All Star Saturday
- 16 Februarie, ora 0:00 (noaptea de duminică spre luni), 2026 NBA All Star Game
- 22 Februarie, ora 22:30, Denver Nuggets @ Golden State Warriors
- 23 Februarie, ora 1:30 (noaptea de sâmbătă spre duminică), Boston Celtics @ Los Angeles Lakers
- 28 Februarie, ora 4:30 (noaptea de vineri spre sâmbătă), Denver Nuggets @ Oklahoma City Thunder
- 29 Februarie, ora 3:30 (noaptea de sâmbătă spre duminică), Los Angeles Lakers @ Golden State Warriors
- Donovan Mitchell, 42 de puncte pentru Cleveland Cavaliers! Orlando Magic a ajuns la 6 înfrângeri
- Accidentare horror în NBA. Un jucător a fost scos pe targă după ce genunchiul său a cedat
- Portland Trail Blazers – Denver Nuggets 112-128. Nikola Jokic şi-a trecut în cont al 28-lea triple double
- Minnesota Timberwolves – Boston Celtics 102-92. Prima victorie obţinută de Wolves în TD Garden după mai bine de 20 de ani
- Record uriaş stabilit de LeBron James în NBA


































