Universitatea Craiova – Oțelul Galați este jocul care a atras interesul a două cluburi din străinătate. Partida este urmărită de la distanță de scouteri care urmăresc un anumit jucător din tabăra gălățenilor.
Este vorba despre Joao Lameira, jucător al cărui transfer în liga a doua poloneză a picat, deși toate negocierile fuseseră închise fără probleme între cele două cluburi.
Joao Lameira, urmărit de două cluburi la meciul cu Universitatea Craiova
Joao Lameira era ca și transferat de o formație din liga a doua poloneză, însă, deși s-a bătut palma între cele două cluburi, mijlocașul portughez a rămas sub comanda lui Laszlo Balint.
Mai mult decât atât, digisport.ro anunță că fotbalistul are în continuare șanse să plece de la Oțelul, deși Cristi Munteanu preciza că nu va mai pleca nimeni în afară de Joao Paulo, care fusese deja transferat de FCSB.
Sursa citată menționează că scouterii celor de la DC United și Wuhan Three Towns urmăresc evoluția jucătorului în vârstă de 26 de ani, dar și a coechipierului Conrado. 900.000 de euro este cota de piață a lui Lameira.
- „Trebuie să salvăm sezonul”. Florin Tănase, cu gândul la barajul de Conference League, după FCSB – Unirea Slobozia 0-0
- Decizia luată de Gigi Becali la FCSB pentru barajul de Conference League, după remiza cu Unirea Slobozia
- “Noi vom merge la baraj” Nu au primit licenţa, dar preşedintele e convins că vor avea câştig de cauză la TAS!
- Darius Olaru a găsit problema la FCSB: “Mai multă concentrare”
- Claudiu Niculescu a răsuflat ușurat, după FCSB – Unirea Slobozia 0-0: „Putem rămâne în Liga 1”
































