Tottenham Hotspur, echipa fundaşului român Radu Drăguşin, a intrat în lupta pentru evitarea retrogradării din Premier League, după ultimele rezultate, afirmă fostul căpitan al Angliei, Wayne Rooney.
Învinsă în weekend pe terenul formaţiei Manchester United (scor 0-2), Spurs a ajuns la şapte meciuri fără victorie în Premier League, plasând echipa antrenată de Thomas Frank pe locul 15 în clasament, la doar şase puncte deasupra zonei retrogradării.
Verdict crunt pentru Tottenham
Tottenham a terminat pe locul 17 în sezonul trecut, ceea ce a dus la demiterea antrenorului Ange Postecoglou, chiar şi după ce acesta a câştigat trofeul Europa League.
„Văzând forma lor actuală, se poate spune spune că sunt în lupta pentru evitarea retrogradării”, a spus fostul atacant al lui Manchester United în cadrul emisiunii The Wayne Rooney Show.
Căpitanul lui Tottenham, Cristian Romero, a fost eliminat în prima repriză a meciului de pe Old Trafford pentru o intrare întârziată asupra brazilianului Casemiro, aceasta fiind a şasea eliminare a argentinianului în tricoul lui Spurs.
„Cred că sancţiunea a fost puţin cam severă, dar înţeleg motivul eliminării. Uneori, îţi pierzi sângele rece. Şi cred că este ceea ce i s-a întâmplat de la venirea sa la Tottenham”, a adăugat fostul internaţional englez.
În ciuda acestei serii negative, Rooney îl susţine pe Thomas Frank, care a antrenat-o pe Brentford timp de şapte ani, înainte de a-l înlocui pe Postecoglou la Tottenham în vara trecută.
„Îl înţeleg pe Thomas Frank, pentru că arată obosit, arată de parcă ar fi îmbătrânit cu 10 ani. Asta i-a făcut acel post de la Tottenham într-o perioadă scurtă de timp. Sper că îl vor păstra, pentru că este un antrenor excelent, dar cred că va fi dificil”, a precizat Wayne Rooney.
- Chelsea l-a prezentat oficial! Transfer de 60 de milioane de euro pentru Xabi Alonso
- Despărțire neașteptată în Premier League: Eddie Howe pleacă de la Newcastle după aproape cinci ani
- Jucătorul de 117.000.000 de euro, lăsat acasă! Clubul vrea să-l transfere și așteaptă oferte
- Și-a prelungit contractul cu Manchester City: pistă închisă pentru Real Madrid
- Probleme pentru Rodri! Balonul de Aur dorit de Real Madrid s-a operat. Anunţul făcut de Manchester City

































