Fără Kylian Mbappe pe teren, Real Madrid a obținut sâmbătă seară o victorie clară contra celor de la Real Sociedad, într-un meci din cadrul etapei cu numărul 24 din La Liga.
Formația antrenată de Alvaro Arbeloa pune prin acest succes o presiune mare pe rivala Barcelona, asta după ce „los blancos” au urcat pe prima poziție în clasament.
Real Madrid a depășit rivala Barcelona
Real Madrid a făcut spectacol pe ”Bernabeu” în duelul cu Real Sociedad, reușind să se impună cu scorul de 4-1 în acest joc. Echipa lui Alvaro Arbeloa a găsit drumul spre succes și în absența lui Kylian Mbappe.
Gonzalo Garcia a deschis scorul (min. 5) din centrarea lui Trent Alexander-Arnold, dar oaspeții au egalat dintr-un penalty executat de Oyarzabal (min 21.)
Până la pauză, Real a mai punctat de două ori, prin Vinicius Junior (min. 25) și Fede Valverde (min. 31). Scorul final a fost stabilit după pauză, când Vinicius a punctat a doua oară, tot dintr-un penalty (min. 48).
Cu această victorie, Real Madrid a urcat pe locul 1 în campionatul Spaniei. Presiunea este acum pe Barcelona, care va juca luni în deplasare la rivala Girona.
- Lovitură pentru Barcelona: jucătorul lui Hansi Flick vrea să plece! Jorge Mendes îi caută deja echipă
- Mbappe vrea să scrie istorie pe stadionul pe care n-a marcat încă! A fost implicat într-o controversă în acel loc
- Suporterii lui Atletico i-au declarat război lui Julian Alvarez! Ce au afișat la baza madrilenilor
- „Here we go!” Barcelona a mai făcut un transfer! Eroul de la Mondial vine pe Camp Nou
- Hansi Flick a luat decizia! Ce atacant ajunge la Barca înaintea lui Julian Alvarez. Nu este Lautaro

































