Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1000 de la Dubai, după ce a învins-o în minimum de seturi pe Linda Noskova, ocupanta locului 14 mondial și favorita 10 a competiției.
Românca s-a impus cu scorul de 6-1, 6-4 la capătul unei ore și nouă de minute de joc.
Sorana Cîrstea, calificare en-fanfare la Dubai
Primul set al meciului din Emiratele Arabe Unite a fost unul fără istoric. Cîrstea a început cu break partida și a mai câștigat încă o dată pe serviciul adversarei sale la scurt timp după, astfel că scorul după primele minute era deja 4-0 pentru românca aflată pe locul 32 mondial.
Noskova a reușit să câștige un singur game în actul inaugural, astfel că Sorana a câștigat după 26 de minute cu 6-1. Partea a doua a fost însă mult mai echilibrată, cele două tenismene mergând cap la cap până la scorul de 5-4.
În ultimul game, Cîrstea a „rupt” serviciul Lindei Noskova pentru prima și ultima dată în setul doi, câștigând astfel meciul la capătul a 69 de minute. În următoarea fază a competiției, românca de 35 de ani o va întâlni pe învingătoarea duelului dintre Jasmine Paolini (8 WTA) și Alexandra Eala (47 WTA).
- Sorana Cîrstea, eliminată în optimi la Cincinnati! Românca, învinsă în trei seturi de locul 3 mondial
- Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Cincinnati Open, de la 0-1 la seturi cu Kalinskaia. Câți bani primește după victorie
- Sorana Cîrstea, debut cu victorie la Cincinnati! Pe cine va întâlni românca în turul al treilea
- Gabriela Ruse, un singur game în faţa noului star din WTA! Românca s-a retras la jumătatea setului secund cu Alexandra Eala
- Irina Begu s-a căsătorit în acest weekend cu antrenorul ei, Victor Crivoi

































