Rapid București a obținut o victorie mare în fața rivalei Dinamo pe Arena Națională, iar prin asta giuleștenii și-au anunțat candidatura pentru câștigarea titlului, alături de „câini” și Universitatea Craiova.
Giovanni Becali a făcut o analiză asupra luptei la campionat și a transmis că, din punctul său de vedere, doar una are șanse să pună mâna pe trofeu: Universitatea Craiova
Universitatea Craiova, pariul lui Giovanni Becali la titlu
Universitatea Craiova are meci important pe terenul celor de la Unirea Slobozia, iar oltenii și-ar continua forma de excepție din campionat. Filipe Coelho a reușit să țină grupul unit după plecarea lui Mirel Rădoi și munca acestuia a început să dea roade.
Giovanni Becali a analizat lupta la titlu în contextul în care FCSB nu va prinde play-off-ul și a transmis că în prezent, principala favorită la trofeu este gruparea din Bănie.
„Universitatea Craiova e marea favorită la titlu, mai ales dacă reușește să câștige cu Unirea Slobozia. În Giulești, în ultima etapă din sezonul regular, va fi un meci foarte important pentru viitoarea echipă campioană.
În Giulești se joacă campioana! Dacă va câștiga cu Unirea Slobozia, cu Metaloglobus, iar apoi și în Giulești, Universitatea Craiova are șansa ca titlul să fie deja oltean”.
Giovanni Becali: „Ar avea un avantaj foarte mare”
„Ei au pe hârtie 6 puncte ușoare, cu Unirea Slobozia și cu Metaloglobus, dacă bat în Giulești se duc în 9 puncte. Ar face 62 de puncte, ar fi 31 la înjumătățire. Ar avea un avantaj foarte mare. E adevărat, nu o să fie încă jucat, dar o să aibă un avantaj.
Craiova e favorită la titlu în momentul acesta. Când se vor termina aceste două etape care rămân, vom vedea exact ce echipe se bat la campionat.
Cupa e importantă pentru palmares, au și varianta asta, dar ei trag la campionat. Cred că vor juca în Cupă cu foarte multe rezerve. Vor juca cu cel puțin jumătate de echipă cu rezerve”, a declarat Giovanni Becali, potrivit fanatik.ro.
- Unirea Slobozia – Universitatea Craiova LIVE TEXT (20:00). Baiaram și Nsimba, pe bancă. Cum arată echipele de start
- Dani Coman, anunț despre primele promise la FC Argeș după victoria cu Farul: „Nu a fost pe placul jucătorilor”
- Bogdan Andone a spus de ce l-a eliminat Istvan Kovacs: „I-am zis că o să deschid gura la conferinţă”
- Cum mai poate prinde FCSB play-off-ul, după ce FC Argeș a învins-o pe Farul. Toate calculele
- „Nu am mai văzut așa țărănie”. Denis Alibec a răbufnit, după ce Farul a fost învinsă de FC Argeș. Ce a spus despre Istvan Kovacs

































