Iuliu Mureşan vrea FCSB în play-off. Asta pentru că CFR ar avea de câştigat mai mullţi bani, în urma interesului mai mare în jurul meciurilor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„Cel mai important ar fi ca și FCSB-ul să intre în play-off. Este o echipă foarte bună, dar care a avut probleme, ca și noi. Dacă FCSB ar intra, ar fi cel mai frumos și interesant play-off. Ar fi și o rețetă foarte bună pentru meciurile de acasă. La noi, FCSB și Universitatea Cluj aduc cei mai mulți oameni la stadion.

Cele două meciuri sunt foarte importante. Mie mi-ar plăcea să joc de 6 ori cu ele, dacă s-ar putea. Ar fi foarte interesant dacă FCSB ar ajunge în play-off. Ar fi ceva fantastic, atât sportiv, cât și financiar”, a spus Iuliu Mureșan, pentru digisport.ro.

Gino Iorgulescu: “Dacă FCSB nu ajunge în play-off, toate cluburile au de pierdut”

Şi Gino Iorgulescu împărtăşeşte opinia lui Iuliu Mureşan.

“După cum arată clasamentul acum, nu pot spune că FCSB va ajunge în play-off. Și ar fi păcat. Dacă FCSB nu ajunge în play-off, toate cluburile au de pierdut. FCSB aduce oamenii la stadion, trebuie să recunoaștem. O să fie o gaură în bugetul tuturor echipelor.

Mai sunt două etape și sunt șanse matematice pentru mai multe formații. Nu poți spune cum va arăta play-off-ul. Craiova, într-adevăr, joacă cel mai bine și este o echipă care pare că pornește cu prima șansă. Situația se schimbă însă în momentul în care se înjumătățesc punctele.

FCSB trebuie să se gândescă la baraj, dacă ratează play-off-ul. Să ajungă în cupele europene”, a spus Gino Iorgulescu, pentru digisport.ro.