S-a stabilit lista finală a candidaţilor la şefia FRF. Cu cine se bate Răzvan Burleanu

Radu Constantin Publicat: 6 martie 2026, 18:57

Comentarii
S-a stabilit lista finală a candidaţilor la şefia FRF. Cu cine se bate Răzvan Burleanu

Răzvan Burleanu este președintele Federației Române de Fotbal / Profimedia

Comisia pentru Soluţionarea Contestaţiilor s-a pronunţat, vineri, în ceea ce priveşte contestaţiile depuse şi, astfel, lista dosarelor de candidatură la alegerile Federaţiei Române de Fotbal, care vor avea loc în 18 martie, a fost definitivată. Comisia a respins ambele contestaţii depuse, formulate de Sorin Victor Răducanu şi Ilie Ştefan Drăgan.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În urmă cu două zile, FRF anunţa că pentru postul de preşedinte au fost aprobate dosarele lui Răzvan Burleanu şi Ilie Ştefan Drăgan, iar dosarul lui Sori Victor Răducanu a fost respins.

Tensiunea se mută și la nivelul reprezentanților cluburilor din Liga 1, unde funcția este disputată de Valeriu Argăseală, Alexandru Meszar și Andrei Nicolescu.

Pentru locurile rezervate Ligii 2, competiția se dă între Bogdan Bălănescu și Cristian Tănase, în timp ce echipele din eșalonul al treilea vor alege între Mihai Dăscălescu și Florea Spînu.

Sectorul amator va fi reprezentat de Ioan Octavian Goga sau de Cristian Petrean, candidați pentru postul de vicepreședinte pe acest segment. La nivelul cluburilor cu activitate de juniori, cursa se poartă între Cătălin Sebastian Cighir și același Ilie Ștefan Drăgan.

Reclamă
Reclamă

Fotbalul feminin merge la sigur în aceste alegeri, Alexandru Alin Cioban fiind singurul candidat pe listă. În același timp, reprezentarea cluburilor de fotbal în sală se va decide între Cristian Vornicu și Auraș Brașoveanu.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Se califică Andrei Rațiu în finala Conference League cu Rayo Vallecano?
Loading ... Loading ...
Citește și:
20:55

LIVE TEXTU Cluj – FC Argeş 0-0. Echipa lui Bergodi vrea să egaleze liderul Craiova

20:51

LIVE VIDEOFamalicao – Benfica 0-2. “Vulturii” luptă pentru locul 2. FC Porto poate fi campioană de dinainte să joace

20:51

“Magicianul” Shaun Murphy e primul finalist de la Campionatul Mondial. Victorie epică în faţa lui John Higgins

20:43

Marta Kostyuk a câştigat turneul de la Madrid. Victorie clară în finala cu Mirra Andreeva şi sărbătoare într-un mod inedit

20:35

Kimi Antonelli, penalizat după sprintul din Marele Premiu de la Miami. Câte poziții a pierdut liderul mondial

20:24

VideoJurnal AntenaSport | Dinamo nu uită

1 Cristiano Bergodi: “Nu vreau să ia eventul Cristi Chivu” 2 Gigi Becali a criticat doi jucători de la FCSB, după eșecul cu Csikszereda: „De asta nu a mers jocul” 3 CCA a desemnat arbitrul la Universitatea Craiova – Dinamo. Decizie controversată luată de Kyros Vassaras 4 Gigi Becali, reacţie categorică după ce Mihai Stoica a găsit antrenor pentru FCSB: “Nu-l iei de pe stradă” 5 Tensiuni la CFR Cluj: s-a decis şi pleacă de la echipă înainte de finalul sezonului. Poate semna cu o rivală din Liga 1 6 FotoFlorin Prunea, făcut praf de soţie pentru că s-a afişat cu amanta: “Să îi fie ruşine, a jucat murdar”! Cum arată femeia
Citește și