Gigi Becali a anunţat că Mirel Rădoi va fi noul antrenor de la FCSB, după ce Elias Charalambous şi Mihai Pintilii şi-au dat demisia. Mirel va ajunge marţi la bază şi va debuta în acest nou mandat vineri.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

FCSB se va duela în prima etapă din play-out cu Metaloglobus. Partida se va desfăşura vineri, de la ora 20:30, fiind a doua a zilei, după Oţelul Galaţi – Csikszereda (17:30).

Programul primei etape din play-out

Vineri, 13 martie

  • Ora 17.30 Oţelul Galaţi – FK Csikszereda Miercurea Ciuc
  • Ora 20.30 FCSB – FC Metaloglobus Bucureşti

Sâmbătă, 14 martie

  • Ora 18.15 Farul Constanţa – Petrolul Ploieşti

Duminică, 15 martie

  • Ora 15.00 UTA Arad – FC Hermannstadt

Luni, 16 martie

  • Ora 17.00 FC Botoşani – Unirea Slobozia

29 de meciuri în primul mandat

Mirel Rădoi se va afla la al doilea mandat la FCSB, după cel din iunie – noiembrie 2015. Atunci, în cele 29 de meciuri, el a adunat 12 victorii, 8 remize şi 9 înfrângeri.

Rădoi îşi anunţa plecarea pe 29 noiembrie 2015, după o înfrângere cu Astra, 0-1. El a venit cu acuze legate de implicarea lui Gigi Becali în alcătuirea echipei.

”Eu nu am plecat numai din cauza rezultatelor pe care le-am avut. Am simțit că se implică la echipă, a venit în cantonament și a încercat să intervină peste mine, iar asta m-a determinat să plec de la Steaua. Scandalurile văd că pornesc din interiorul clubului în ultima perioadă, ceea ce este foarte grav și trist pentru un club ca Steaua”, spune atunci Rădoi.