Situația inedită în care a ajuns Inter după suspendarea lui Chivu. Cine ar putea fi pe bancă la următorul meci

Andrei Nicolae Publicat: 16 martie 2026, 19:26

Comentarii
Situația inedită în care a ajuns Inter după suspendarea lui Chivu. Cine ar putea fi pe bancă la următorul meci

Cristian Chivu în meciul cu Atalanta / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Inter nu îl va avea pe Cristi Chivu pe banca tehnică la următorul meci din campionat, iar “nerazzurrii” sunt în pericol să nu fie îndrumați de pe margine nici de secundul românului, Aleksandar Kolarov. În acest scenariu, formația din Milano ar putea ajunge să se afle într-o situație de-a dreptul inedită, mai exact să fie pregătită de unul dintre antrenorii cu fazele fixe.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cristi Chivu a fost eliminat în ultimul meci jucat de Inter contra Atalantei (1-1), după ce a văzut două cartonașe galbene în decurs de câteva minute. După ce formația din Bergamo a restabilit egalitatea la o fază la care “nerazzurrii” au cerut un fault la Dumfries, românul a fost avertizat în primă fază când acțiunea era analizată în camera VAR. Ulterior, a văzut “roșu” după ce golul a fost validat, iar el a continuat protestele.

Cine poate sta pe banca Interului la următorul meci

Chivu fiind suspendat pentru următoarea partidă din Serie A a Interului, jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport și-au pus o întrebare legitimă: Cine va sta pe banca “nerazzurrilor” în locul tehnicianului de 45 de ani?

Teoretic, răspunsul ar fi unul simplu, însă ce s-a întâmplat la Inter – Atalanta complică lucrurile. Aleksandar Kolarov, fostul jucător al “nerazzurrilor” și asistentul lui Chivu, ar trebui să fie cel care îi ia locul, dar și el a fost implicat într-o situație tensionată.

Mai exact, după ce Interului i-a fost refuzat un penalty la o fază ce i-a implicat pe Frattesi și pe Scalvini, Kolarov s-a aflat printre oamenii care au avut ceva de împărțit cu arbitrul Gianluca Manganiello. Sârbul a făcut câteva “remarci insultătoare“, motiv pentru care ar putea fi și el suspendat.

Reclamă
Reclamă

În cazul în care acest lucru se întâmplă, Inter ar putea fi pregătită de pe margine la următorul meci, cel cu Fiorentina, de unul dintre antrenorii de faze fixe. Fie Angelo Palombo, fie Mario Cecchi ar putea prelua rolul lui Chivu, ambii având licența PRO.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va marca mai multe goluri în Norvegia - Franţa, Erling Haaland sau Kylian Mbappe?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
7:02

VIDEOTurcia – SUA 3-2! Ayhan, eroul lui Montella! Turcii părăsesc Mondialul cu capul sus

6:58

VIDEOParaguay 0-0 Australia. Meciul care putea fi un email. Cele două echipe au făcut „pace” pentru calificare

3:54

VIDEOTunisia – Olanda 1-3! Batavii au câștigat Grupa F de la Campionatul Mondial

2:03

Trei concluzii după Ecuador – Germania 2-1: binele învinge și dreptate pentru Beccacece

1:19

În mijlocul Mondialului, tocmai a avut loc cel mai scump transfer din istoria Premier League

1:12

VIDEOJaponia 1-1 Suedia. Maeda și Elanga s-au întrecut în goluri fantastice

1 Cum arată în timp real şaisprezecimile Campionatului Mondial 2026. Update după fiecare meci 2 Au 3 puncte, dar nu mai speră la 16-imile Campionatului Mondial: “Vom pleca acasă! Băieţii sunt distruşi” 3 UPDATERăsturnare de situaţie! Gigi Becali a făcut anunţul despre Florin Tănase: “E rezolvată”. A anunţat şi un transfer 4 VideoNeymar, primele minute la Mondialul din 2026. A îmbrăcat tricoul Braziliei după 981 de zile și a plâns pe teren 5 Când s-a născut, de fapt, Gigi Becali! Milionarul a făcut dezvăluirea uimitoare în ziua în care e sărbătorit 6 OFICIAL | Arsenal a bifat primul transfer după câştigarea Premier League
Citește și