Jaqueline Cristian, eliminată la Miami de cea mai bogată tenismenă din lume. Cât va încasa românca

Andrei Nicolae Publicat: 24 martie 2026, 8:36

Comentarii
Jaqueline Cristian, eliminată la Miami de cea mai bogată tenismenă din lume. Cât va încasa românca

Jaqueline Cristian, în timpul unui meci - Profimedia Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Jaqueline Cristian (36 WTA) a fost eliminată luni noapte în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Miami.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cristian a fost învinsă de jucătoarea americană Jessica Pegula, locul 5 WTA şi cap de serie 5, scor 4-6, 1-6, după un meci care a durat 69 de minute.

Jaqueline Cristian, fără replică în fața lui Jessica Pegula

Primul game al meciului din Florida a început cu un break al americancei, iar Cristian nu a putut să mai revină. Românca nu a avut nicio minge la dispoziție să facă rebreak-ul, iar Pegula s-a impus astfel în primul act cu 6-4, după 41 de minute.

Al doilea set al duelului a fost și mai dezechilibrat. Cele două jucătoare au mers cap la cap timp de doar două game-uri, iar la 1-1 Pegula a făcut din nou un break. Ulterior, americanca i-a „spart” serviciul lui Cristian de alte două ori, iar duelul s-a încheiat în 69 de minute.

Prin accederea în optimi, Cristian şi-a asigurat un premiu de 105.720 de dolari şi 120 de puncte. Tot în acest stadiu al competiţiei a fost eliminată şi Sorana Cîrstea, numărul 35 WTA, de favorita 4, Coco Gauff 4 WTA).

Reclamă
Reclamă

Pegula, jucătoarea care i-a încheiat parcursul lui Cristian la Miami, este cea mai bogată tenismenă care activează în circuit. Sportiva de 32 de ani e fiica unui miliardar americna care deține clubul de fotbal american Buffalo Bills și o franciză din NHL, Buffalo Sabres. Familia sa are o avere estimată la 6,6 miliarde de euro.

Sursa: News.ro

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Câte medalii de aur va câştiga David Popovici la Campionatele Europene?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
15:16

NEWS ALERTAvem partidele din play-off-ul Cupei României! Misiune grea pentru Steaua. Cu cine au picat celelalte echipe din Liga 1

15:09

VIDEOFC Argeș a dat lovitura! Fostul coleg al lui Man și Mihăilă, prezentare spectaculoasă la venirea în Liga 1

15:06

Foto„Episod rușinos și ridicol!” Echipa lui Arbeloa s-a făcut de râs în Spania: a ieșit de pe teren înainte de final

14:14

E oficial. Transfer de la Genoa la Rapid

13:59

Încă un star lângă Denis Drăguș! Cu cine a bătut palma Trabzonspor, după ce l-a transferat pe Mohamed Salah

13:47

Cine e favorit la Zandvoort?

1 Reacţia presei din Rusia după ce David Popovici l-a bătut pe Egor Kornev 2 UPDATEGigi Becali a dat lovitura! Fostul atacant din Liga 1 a ajuns, în sfârşit, la FCSB: „L-am luat” 3 Prima reacţie a lui David Popovici: „Am simțit că trebuie să-l întrec pe rus” 4 BREAKING NEWSDavid Popovici, campion european la 100 metri liber! Românul a cucerit aurul la Paris după o finală de senzație 5 Suma uriașă pe care o încasează David Popovici după aurul european la 100 metri liber. Românul a dat lovitura la Paris 6 Istvan Kovacs, scandal uriaş în Europa! Patronul lui Darius Olaru l-ar fi lovit pe central: „I-am auzit de 10 ori ameninţările”
Citește și