Arda Guler, vedeta lui Real Madrid şi cel mai valoros jucător din naţionala Turciei, a vorbit la conferinţa de presă dinaintea meciului cu România, din semifinala play-off-ului de calificare la World Cup 2026. Câştigătoarea acestei partide va juca pe 31 martie împotriva învingătoarei din duelul Slovacia – Kosovo, în meciul decisiv de calificare la turneul final.
La conferinţa de presă, Arda Guler a declarat că meciul împotriva României nu este deloc unul uşor, aşa cum consideră presa din Turcia.
Arda Guler, înainte de Turcia – România: “Sunt onorat să fiu comparat cu Gheorghe Hagi”
De asemenea, vedeta celor de la Real Madrid a declarat că este o onoare să fie comparat cu Gică Hagi, fostul mare jucător al lui Galatasaray. De asemenea, el a avut cuvinte superbe şi la adresa lui Mircea Lucescu, selecţionerul României:
“Știu că România are o echipă foarte bună. Îl cunosc pe Mircea Lucescu, un om foarte important, care a lucrat și în Turcia. Suntem concentrați pe calificarea la Campionatul Mondial. Sunt foarte onorat să fiu comparat cu Gheorghe Hagi, un jucător extrem de cunoscut. Știu că și România va face tot ce îi stă în putință pentru calificare.
Știm că nu va fi un meci ușor, fiind într-o singură manșă. Românii vor lupta și nu va fi atât de simplu precum considerați dumneavoastră”, a declarat Arda Guler, în timpul conferinţei de presă.
Dacă vor reuşi să treacă de Turcia, tricolorii ar da piept, în finala barajului pentru Mondial, cu învingătoarea meciului dintre Slovacia şi Kosovo. Turneul final al Campionatului Mondial din 2026 se vede exclusiv în România în Universul Antena.
Dacă tricolorii vor reuşi să îşi îndeplinească visul de a merge la Mondialul american, ar avea parte de o grupă accesibilă la prima vedere, cu Statele Unite, Paraguay şi Australia.
- 90 de milioane de euro este cota de piaţă a lui Arda Guler, potrivit transfermarkt.com
- 102 milioane de euro este cota de piaţă a lotului României deplasat de Mircea Lucescu la Istanbul
- Mesajul lui Gică Hagi pentru “tricolori” înainte de Turcia: “Curaj!”
- Turcii nu au pregătit loviturile de departajare, înaintea barajului cu România. Arda Guler: “Credem că vom câştiga şi fără”
- Mihai Stoichiţă, înainte de Turcia – România: “E pământ românesc”. Încredere totală în Lucescu: “Ştie foarte bine”
- Naţionala României a ajuns la Istanbul! Primele imagini cu jucătorii lui Mircea Lucescu în Turcia
- “Nu pot pleca precum un laş!” Mircea Lucescu, interviu în The Guardian înainte de Turcia – România: “Este datoria mea”


































