Mihai Stoica, preşedintele Consiliului de Administraţie al celor de la FCSB, a comentat declaraţiile lui Denis Drăguş, cel care a vorbit în presa din Turcia despre Mirel Rădoi şi perioada în care a lucrat alături de acesta la echipa naţională de tineret.
Drăguş a recunoscut că nu scoate din calcul venirea la FCSB, în cazul în care va fi dorit acolo de către fostul selecţioner al României.
Mihai Stoica: “Ştiu că Drăguş e febleţea lui Gigi Becali”
Mihai Stoica nu este însă convins de declaraţiile lui Drăguş, dar a dezvăluit că Gigi Becali, patronul FCSB-ului, este un fan al atacantului de 26 de ani. Stoica nu înţelege de ce Drăguş este pe placul lui Becali, în condiţiile în care pierde multe mingi, lucru care îl deranjează foarte mult pe patronul roş-albaştrilor.
“Eu nu cred că a declarat așa ceva. Drăguș are un contract mare acolo pe care noi nu-l putem asigura. M-aș mira ca Drăguș să plece din Turcia și să accepte un contract mai mic la noi. El e și sub contract.
Știu că e feblețea lui Gigi Becali. Îi place foarte mult. Nu știu de ce, dar îi place foarte mult. Gigi este foarte atent la fotbaliștii de atac care nu pierd mingea. Dar, în același timp, îi place mult Drăguș și spune că este cel mai bun atacant român la ora actuală.
El are certe calități, dar pierde multe mingi. Asta se poate proba. Sunt atent la meciuri. E un jucător de forță, care are execuții. Are fluctuații. A avut un sezon bun la Gaziantep, dar nu a avut sezoane bune prin alte părți. Cel mai bun jucător ar trebui să joace peste tot”, a declarat Mihai Stoica, la primasport.ro.
- 2 goluri în 19 meciuri a marcat Denis Drăguş la Gaziantep sezonul acesta
- 2,5 milioane de euro este cota de piaţă a lui Denis Drăguş, potrivit transfermarkt.com
- “Nu muşti mâna care te-a hrânit!”. Aproape de Rapid, Pancu a fost atacat de şeful de la CFR Cluj
- “Om de nimic!” Neluţu Varga îl face praf pe Daniel Pancu şi continuă tirada: “Fără caracter”
- Olimpiu Moruţan ştie ce trebuie să facă Pancu la Rapid: “E foarte important!”
- Ilie Dumitrescu, categoric după plecarea lui Daniel Pancu de la CFR Cluj: “Lucrurile sunt foarte clare”
- Ioan Varga a făcut anunţul despre Edi Iordănescu la CFR Cluj la miezul nopţii


































