Neluţu Varga a oferit o primă reacţie despre plăţile privind obţinerea licenţei de Europa la CFR Cluj. Patronul clujenilor a dezvăluit că a achitat toţi banii necesari pentru a fi cu plăţile la zi.
CFR Cluj trebuie să raporteze la UEFA starea plăţilor, în vederea obţinerii licenţei, până la finalul acestei luni. Clujenii riscau să nu primească licenţa, dacă toate datoriile nu ar fi fost achitate.
Neluţu Varga, anunţ de ultim moment despre licenţa pentru Europa de la CFR Cluj
Ziua de 31 de martie reprezenta data scandetă privind monitorizarea UEFA, în vederea obţinerii licenţei europene pentru sezonul 2026-2027. Situaţia era una tensionată la echipă, însă Neluţu Varga a dat asigurări că s-au achitat toate sumele restante.
“Nu ne jucăm cu subiectul despre monitorizare, așa că în cursul zilei de azi facem toate plățile aferente. Am trimis toți banii. Nu e cazul să ne poarte nimeni de grijă. CFR e în continuare un club serios și solid”, a declarat Neluţu Varga, conform gsp.ro.
De asemenea, Neluţu Varga a dezvăluit că şi datoria de 250.000 de euro către Louis Munteanu a fost achitată, pentru ca CFR Cluj să nu aibă probleme privind obţinerea licenţei pentru Europa. Patronul trupei din Gruia a declarat că întârzierile plăţilor nu au fost unele ieşite din comun, date fiind probleme din lume.
“Dacă spun că venim la zi, asta înseamnă că am rezolvat deja și situația cu Munteanu. Pe 25 martie se împliniseră doar două luni de restanțe către echipă. Nici vorbă să se fi strâns trei luni, așa cum am văzut că s-a scris recent. Vedeți ce vremuri trăim, astfel încât nu cred că e ceva ieșit din comun acest flux. CFR e un club fruntaș la salarizare și condiții. Plătim în fiecare lună în jur de 800.000 de euro doar pe contracte”, a mai spus Neluţu Varga.
Întrebat şi despre situaţia lui Marius Bilaşco, care este dorit de Dan Şucu la Rapid, pe postul de director sportiv, Neluţu Varga a oferit un răspuns ferm. Acesta a subliniat că în cazul plecării acestuia, CFR Cluj nu duce lipsă de variante.
“N-am discutat nimic despre această posibilitate, dar, la nevoie, CFR are pregătite mai multe variante. Există o listă mai lungă, cu soluții și din afara clubului, și din interior. CFR nu stă într-un singur om”, a mai spus Neluţu Varga.
- Prima plecare de la FCSB. Mirel Rădoi a decis să renunţe la jucătorul de naţională
- “Mentalitate de echipă mică”. Zeljko Kopic, obiectiv clar la Dinamo, după cinci înfrângeri la rând
- Cursă contra cronometru la CFR Cluj! Suma uriaşă pe care trebuie să o plătească Neluţu Varga în 48 de ore
- Lovitură pentru FCSB. Jucătorul care are noi probleme, după revenirea la antrenamente: “E OUT”
- Mihai Stoica a dezvăluit cine este “febleţea” lui Gigi Becali: “Îi place foarte mult. Nu ştiu de ce”



































