Italia a ratat pentru a treia oară consecutiv calificarea la Campionatul Mondial, iar președintele Federației și-a dat demisia. Urmează în curând să plece și Gattuso, astfel că Federația va căuta un nou selecționer.
Iar cel mai neașteptat nume aflat pe lista favoriților la postul de selecționer este cel al lui Pep Guardiola.
Guardiola, al treilea după Mancini și Conte
Plecarea lui Gabriele Gravina de la Federație i-a diminuat șansele lui Gattuso să rămână. Iar Gazzetta dello Sport scrie că trei nume au fost deja menționate. În primul rând, doi foști selecționeri, Roberto Mancini și Antonio Conte, cei care au avut performanțe cu naționala Italiei.
Însă marea surpriză este al treilea antrenor de pe listă: Pep Guardiola, cel al cărui viitor la Manchester City este incert. Spaniolul mai are contract până în vara viitoare, însă tot multe voci spun că va pleca în această vară.
Și numele lui Jose Mourinho a fost menționat, însă nu de cineva din Federație sau de presa de specialitate, ci de Președintele Senatului din Italia, Ignazio La Russa. Acesta a spus răspicat că Mourinho ar trebui adus pe banca naționalei Italiei.
- Ultimul dans pentru Neymar! Starul Braziliei a fost convocat de Carlo Ancelotti pentru Cupa Mondială
- Jurnal Antena Sport | Planeta fotbal
- Luka Modric merge la a 5-a sa Cupă Mondială! Lotul complet al Croației pentru turneul final
- Raul Florucz, OUT! Jucătorul care a refuzat România nu prinde Cupa Mondială. Lotul Austriei
- Surpriză uriaşă la Cupa Mondială: starul din Premier League, refuzat de Franţa, aproape de Portugalia!


































