Ionel Dănciulescu a oferit o reacţie dură la adresa FRF, după ce Mircea Lucescu a suferit un infarct. Fostul jucător a transmis că „Il Luce” nu ar fi trebuit să stea pe banca naţionalei la barajul pierdut cu Turcia, scor 0-1.
Mircea Lucescu ar fi trebuit să fie externat în dimineaţa zilei de vineri, însă acesta s-a simţit rău şi a rămas internat. Medicii i-au putut oferit astfel primul ajutor în momentul în care a suferit infarctul, el fiind mutat ulterior pe secţia USTACC (Unitatea de Supraveghere și Tratament Avansat a Pacienților Cardiaci Critici).
Cea mai dură reacţie la adresa FRF, după infarctul suferit de Mircea Lucescu
Ionel Dănciulescu este de părere că cei din conducerea FRF erau conştienţi de starea delicată de sănătate a lui Mircea Lucescu. Acesta a subliniat că Federaţia trebuia să fie pregătită şi să-l menajeze pe fostul selecţioner la meciul cu Turcia.
„E o situație pe care n-o stăpânesc foarte bine. Eu cred că cei din FRF știau că starea de sănătate a domnului Lucescu nu era una foarte bună. Ei știau că nu e o situație simplă. Îți faci anumite planuri.
Domnul Mircea Lucescu n-ar mai fi trebuit să fie la dubla cu Turcia și Slovacia. Clar.
Și înfrângerea cu Turcia a accelerat starea de sănătate a domniei sale. E un motiv pentru care se află în starea asta”, a declarat Ionel Dănciulescu, conform digisport.ro.
Ilie Dumitrescu, anunț despre starea lui Mircea Lucescu
Ilie Dumitrescu a oferit declarații despre rămânerea lui Mircea Lucescu pe banca naționalei, pentru barajul pierdut cu Turcia, scor 0-1. „Mister” a transmis că „Il Luce” și-a dorit să continue alături de „tricolori”, primind acceptul medicilor pentru acest fapt.
„Acum, ne rugăm la Dumnezeu să aibă energie și să rămână cât mai mult cu noi, cu atât mai mult trebuie să-i fim recunoscători și să apreciem că a stat cu echipa națională în această dublă. El a primit acceptul medicului să fie la meciuri, a consultat medicii, i s-a dat ok-ul să-și desfășoare activitatea în anumite condiții, cu tratamente.
Sunt în interior, vreau să spun că a fost un dialog deschis și s-a pus în primul rând situația lui medicală. Nu poți să tai dorința unei persoane care-și dorea foarte mult să facă lucrul acesta. Federația a fost pregătită să aibă reacție dacă domnul Lucescu renunța la națională, inevitabil trebuie să fii pregătit pentru asta”, a declarat Ilie Dumitrescu, conform digisport.ro.
- Selecţionerul român e convins că FCSB a dat lovitura: „Cel mai talentat român”
- Alashkert – CFR Cluj 0-0, ACUM. Ardelenii caută calificarea în Conference League
- Orașul cu 38.000 de locuitori care are trei campioni mondiali cu Spania!
- „Datorită lui sunt aici” Primul interviu al lui Karim Adeyemi ca jucător al Barcelonei! Ce a spus despre noii săi colegi
- Trei dintr-un foc: Marius Baciu pune transferurile la treabă cu Auda. Cum arată echipa de start a FCSB-ului


































