PSV Eindhoven își poate adjudeca titlul de campioană a Olandei încă din această etapă, în funcție de rezultatul pe care îl va înregistra rivala Feyenoord în cursul zilei de duminică.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dennis Man a fost pe teren în nebunia de partidă contra celor de la Utrecht, în care echipa antrenată de Peter Bosz s-a impus dramatic, scor 4-3, după ce a fost condusă cu scorul de 2-0.

Dennis Man a jucat 74 de minute în PSV – Utrecht

Dennis Man a fost titular sâmbătă în meciul dintre PSV Eindhoven și Utrecht, iar internaționalul român a evoluat 74 de minute în partida câștigată de echipa sa cu scorul de 4-3.

Evoluția acestuia nu a fost una impresionantă, în ciuda faptului că dinamica disputei a fost una cu adevărat nebună. Man a atins balonul de 40 de ori și a avut un singur șut spre poartă.

Cele mai multe pase înregistrate de român au fost în jumătatea adversă, dar chiar și așa, nota primită nu a fost una foarte ridicată. Sofa Score l-a notat cu 7,0 pe fotbalistul venit în vara anului 2025 de la Parma.