Cum i-a adus Mircea Lucescu lui Şahtior Doneţk un profit de 197 milioane de euro. 7 transferuri stelare

Dan Roșu Publicat: 9 aprilie 2026, 12:22

Comentarii
Cum i-a adus Mircea Lucescu lui Şahtior Doneţk un profit de 197 milioane de euro. 7 transferuri stelare

Mircea Lucescu - Getty Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Mircea Lucescu a câştigat 22 de trofee în perioada 2004-2016, în care a antrenat-o pe Şahtior Doneţk. Cifrele sunt însă impresionante şi atunci când vorbim despre transferurile care i-au adus clubului un profit spectaculos.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Astfel, Rinat Ahmetov a avut un profit de 197 de milioane de euro de pe urma a şapte transferuri făcute în perioada menţionată mai sus. Cel mai important a fost cel al lui Fred. Adus la 20 de ani în Ucraina pentru 15 milioane de euro, a plecat în 2018 la Manchester United, pentru 59 de milioane de euro

7 transferuri spectaculoase sub comanda lui Mircea Lucescu, la Şahtior Doneţk

  • Fred – adus la 20 de ani pe 15 milioane de euro şi vândut la Manchester United pentru 59 de milioane de euro
  • Alex Teixeira – adus la 19 ani pentru 6 milioane de euro şi vândut la Jiangsu FC pe 50 de milioane de euro
  • Fernandinho – adus la 20 de ani pentru 8 milioane de euro şi vândut la Manchester City pentru 40 de milioane de euro
  • Willian – adus la 19 ani pentru 14 milioane de euro şi vândut la Anzhi Makhachkala pentru 35 de milioane de euro
  • Douglas Costa – adus la 19 ani pentru 8 milioane de euro şi vândut la Bayern Munchen pentru 30 de milioane de euro
  • Henrikh Mkhitaryan – adus la 21 de ani pe 6 milioane de euro şi vândut la Borussia Dortmund pentru 27 de milioane de euro
  • Luiz Adriano – adus la 19 ani pentru 3 milioane de euro şi vândut la AC Milan pentru 14 milioane de euro

Doar din aceste 7 transferuri, Şahtior Doneţk a avut un profit de 197 de milioane de euro.

35 de trofee a câștigat Mircea Lucescu în calitate de antrenor. 22 dintre ele au fost adjudecate alături de Şahtior Doneţk, iar 3 alături de Dinamo Kiev.

Rinat Akhmetov şi-a anunţat prezenţa pe Arena Naţională pentru a-şi lua rămas-bun de la Mircea Lucescu.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine câștigă finala barajului pentru Conference League?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:48 28 mai

Spaniolii îl dau ca și plecat pe Andrei Rațiu după finala Conference League: “O regulă nescrisă”

0:30 28 mai

FotoMomentul în care Andrei Raţiu a primit medalia de la Ceferin, după finala pierdută de Rayo! Cum a fost surprins românul

0:26 28 mai

Adevărata miză a derby-ului Dinamo – FCSB! Câți bani ia Crystal Palace, câștigătoarea Conference League

0:16 28 mai

Fanii lui Rayo Vallecano, distruși după eșecul din finala Conference League. Lacrimi vărsate în tribune

0:05 28 mai

Nota primită de Andrei Raţiu după ce a fost integralist în finala Conference League, pierdută de Rayo!

23:58

Crystal Palace câștigă trofeul Conference League! Cu Rațiu titular, Rayo pierde finala cu 1-0

1 3.000.000 de euro pentru Dinamo! Anunţul acţionarului: “Se putea şi mai mult” 2 Mutare înainte de Farul – Chindia. Au transferat un spaniol crescut la Valencia 3 Momentul în care Gigi Becali a plâns în fața lui Nuțu Cămătaru: “Îmi spunea că nu a vrut, că alea, alea” 4 “Îl aștept la Universitatea Craiova!” Mihai Rotaru pregătește un transfer de la Rapid 5 Cum i-a luat Dinamo faţa Craiovei pentru transfer: “Rotaru era convins, după care s-a schimbat situaţia” 6 CFR Cluj și-a transferat portarul în Liga 1. Mutare surpriză
Citește și