Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a venit la Biserica Sfântul Elefterie, acolo unde are loc slujba de înmormântare a lui Mircea Lucescu. Fostul selecţioner al României a murit marţi seară, la Spitalul Universitar, la 80 de ani.
Becali a vorbit la superlativ despre Mircea Lucescu şi a apreciat discuţiile pe care le-a avut cu acesta de-a lungul timpului. De asemenea, patronul FCSB-ului a fost impresionat de modul în care „Il Luce” a fost omagiat în toată lumea după moartea sa.
Gigi Becali, după moartea lui Mircea Lucescu: „Toată lumea a vorbit la superlativ”
„Eu ştiam. Am mai vorbit şi cu doctorii de la Spitalul Universitar şi ştiam. Acum, normal… E tristeţe când moare orice om. Cel mai mult e familia. Noi spunem condoleanţe, Dumnezeu să îl ierte. A pierdut fotbalul, e adevărat.
Problema acum ştiţi care este? Aţi văzut cum au fost toate televizoarele lumii şi ale Europei? Lucescu, Lucescu, Lucescu. Toată lumea a vorbit despre el la superlativ. Eu l-am cunoscut, am stat cu el două ore, am rămas mască. Am stat două ore şi în două ore am rămas mască, vorbea cultură. Era un super om, bun.
Dacă eşti om bun, toată lumea vorbeşte de bine, te laudă. Lasă succesele, eu nu vorbesc de succese. Nu se mai naşte nimeni ca el. Dar el era om bun. Aţi văzut cum s-au oprit? Comemorare peste tot. Dar acum e momentul pe care nimeni nu l-a spus şi îl spun eu acum.
Răzvan nu a avut nevoie să se ocupe numai de fotbal, că am avut eu grijă să îi rezolv eu toate. Eu o să vorbesc cu Răzvan. Răzvane, toată lumea şi toate stadioanele, nimeni nu îl poate ajuta acum. Acum numai el poate să îl ajute. Şi voi. Trece un cerşetor, îi dai 100 de lei şi zici pentru nea Mircea. El a avut slavă pe pământ, toată lumea, toată Europa. Răzvan trebuie să intre în rol, eu o să îi spun ce trebuie să facă. Dacă vrea”, a declarat Gigi Becali.
- Manchester City l-a vândut pe Savinho pe 87 de milioane de euro. La ce echipă a ajuns brazilianul
- Rămas liber de contract, Andrei Vlad e aproape să semneze cu o vicecampioană din Europa
- Italienii detonează bomba! Daniel Bîrligea, pe lista unei echipe din Serie A
- Cristi Chivu l-a „reinventat” la Inter, dar Gazzetta dello Sport îi anunţă plecarea. Când se face mutarea
- Lovitură de teatru! Anunțul făcut de Steaua despre viitorul lui Daniel Oprița



































