Cornel Dinu l-a făcut praf pe Răzvan Burleanu: “Un măscărici”. Nici Generaţia de Aur nu a scăpat: “Asta e nenorocirea”

Alex Masgras Publicat: 11 aprilie 2026, 16:25

Comentarii
Cornel Dinu l-a făcut praf pe Răzvan Burleanu: Un măscărici. Nici Generaţia de Aur nu a scăpat: Asta e nenorocirea

Cornel Dinu, în timpul unui meci / Hepta

Cornel Dinu a avut un discurs dur la adresa lui Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal. Fostul selecţioner consideră că fotbalul românesc nu are viitor în acest moment, deoarece nu există oameni de valoare care să modeleze tinerii jucători.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

“Procurorul” i-a taxat şi pe Mihai Stoichiţă, directorul tehnic al FRF, dar şi pe Mircea Rădulescu, fostul şef al şcolii de antrenori.

Cornel Dinu: “Mie dacă mi-ar da mâine 100.000 de euro pe lună, nu aș lucra în actuala Federație, cu Burleanu”

“Am vizitat când eram președinte, sau chiar antrenor, la Dinamo și la echipa națională, am vizitat aceste centre de formare, Primavera, din Italia. Toate aveau ca responsabili cu echipele diferitelor vârste foști jucători de primă mână din fotbalul italian.

Ceea ce nu se întâmplă la noi. Și de aceea apare un Stoichiță director tehnic, un nu mai știu cine șef al Școlii de Antrenori, cum a fost Mircea Rădulescu, care a scos o întreagă pleiadă de diplome și nu de capacități fotbalistice, contra cost”, a declarat Cornel Dinu, potrivit fanatik.ro.

Cornel Dinu nu ştie în acest moment ce antrenor ar fi potrivit pentru postul de selecţioner al României. “Procurorul” susţine şi că nu ar lucra niciodată cu Răzvan Burleanu şi cu cei care se află acum în FRF.

Reclamă
Reclamă

“E greu de spus un nume. Convingerea mea este mult mai categorică. Mie dacă mi-ar da mâine 100.000 de euro pe lună, nu aș lucra în actuala Federație, cu Burleanu. Am avut impresia că această așa-zisă, numită Generație de Aur, am rezerve în ceea ce înseamnă apelativul respectiv.

Au mai fost generații bune, nimeni nu a câștigat aur în România. Doar Steaua la Sevilla, da, se poate spune așa ceva. Deci, din punctul acesta de vedere, convingerea mea este că stăm foarte prost în ceea ce înseamnă posibilitățile de a crea jucători de valoare și jucători realmente de nivel internațional la echipele noastre”, a declarat Cornel Dinu, potrivit fanatik.ro.

Cornel Dinu: “Am crezut că există o anumită frăţie a celor din Generaţia de Aur”

Cornel Dinu s-a dus şi mai departe şi l-a numit “măscărici” pe preşedintele FRF, neînţelegând de ce foştii jucători din Generaţia de Aur au ajuns să accepte să lucreze cu Răzvan Burleanu:

Reclamă

“Am crezut că există o anumită frăție a celor din Generația de Aur și că stau departe, indiferent de devotamentul pe care îl au pentru echipa națională, de o Federație condusă de acest măscărici care este Burleanu. Ce a făcut la ultima Adunare Generală este inadmisibil. Nu are nimic în comun cu fotbalul.

Dar nenorocirea este că am crezut că această generație are o anumită statură morală și psihică și nu se duce să lucreze pentru o Federație condusă de Burleanu. Totală la ora actuală! Cu excepția prietenului meu și copilului meu Ionuț Lupescu. Și mai sunt totuși.

Dar, din păcate, eu cred că există o anumită barieră morală. Și nu era normal ca Gică Popescu, pentru ceea ce a pățit la alegerile respective, băgat în pușcărie ca să nu fie un obstacol. O nedreptate flagrantă, groaznică. Dar care se petrece în continuare sub anumite aspecte în societatea românească”, a mai spus Cornel Dinu.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Care e cel mai mare jucător "şlefuit" de Mircea Lucescu?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
19:27

Gestul superb făcut de Dynamo Kiev pentru Mircea Lucescu. Ce au făcut jucătorii la meciul de astăzi

19:08

Carlos Alcaraz s-a calificat în finala de la Monte Carlo! Îl va întâlni pe Jannik Sinner în ultimul act

18:50

FCSB – Oțelul LIVE TEXT (20:00). Rădoi a decis: Târnovanu e titular. Echipa de start

18:50

Ratarea Mondialului l-a dus la psiholog. Jucătorul lui Chivu admite: „Mă uitam în punct fix și nu înțelegeam”

18:23

Gabriela Ruse s-a oprit în semifinale la Linz! Mirra Andreeva, încă o victorie în faţa unei românce

18:16

Marius Şumudică, “săgeţi” către Mirel Rădoi: “Când ne luam toţi de Gigi Becali, FCSB arăta mai bine”

1 Patronul lui PAOK a decis: 8 milioane de euro pentru Răzvan Lucescu 2 O nouă tragedie în fotbalul românesc! A murit în accident de mașină 3 Decizia luată de PAOK Salonic, după ce Răzvan Lucescu le-a interzis jucătorilor să participe la înmormântarea lui Mircea Lucescu 4 Klopp revine pe bancă. A bătut palma cu un club și a stabilit primul transfer: Erling Haaland 5 Apariție surpriză pe Național Arena. Cine a venit să-i spună adio lui Mircea Lucescu: „A marcat o generație” 6 FotoMircea Lucescu a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu
Citește și