Procesul de desemnare a noului selecționer al echipei naționale a României intră în linie dreaptă, iar toate semnalele indică un deznodământ previzibil: Gică Hagi este marele favorit să preia conducerea tehnică a „tricolorilor”.
Ședința Comisiei Tehnice a Federația Română de Fotbal, prezidată de Mihai Stoichiță, desfășurată pe 3 aprilie, a avut ca principal obiectiv stabilirea profilului viitorului selecționer. Așa cum era de așteptat, numele lui Hagi s-a desprins rapid ca opțiunea principală.
Pe lista scurtă au mai fost incluși și alți antrenori români cu experiență, precum Edi Iordănescu, Daniel Pancu, Mirel Rădoi, Răzvan Lucescu, Cosmin Olăroiu și Adrian Mutu, însă niciunul nu pare să fi amenințat serios poziția „Regelui”.
Propunerile urmau să fie înaintate Comitetului Executiv al FRF pe 8 aprilie, însă contextul dramatic generat de decesul lui Mircea Lucescu, survenit pe 7 aprilie, a determinat Federația să suspende temporar procesul de selecție.
Ulterior, FRF a reprogramat ședința Comitetului Executiv pentru data de 16 aprilie. În cadrul acesteia, președintele Federației, Răzvan Burleanu, urmează să primească mandatul oficial pentru a negocia cu candidatul final.
Potrivit gsp.ro, această etapă este mai degrabă una formală. Decizia ar fi fost luată în culise cu mult înainte, iar Hagi este considerat alegerea personală a lui Burleanu pentru reconstrucția echipei naționale.
Dacă negocierile vor decurge conform așteptărilor, instalarea lui Gheorghe Hagi pe banca tehnică a României ar putea fi anunțată oficial în zilele imediat următoare ședinței CEx, marcând începutul unei noi ere pentru prima reprezentativă.
- FRF a făcut anunțul: când sunt scoase la vânzare biletele pentru meciul cu Suedia, transmis LIVE pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Dennis Man poate reveni în Serie A, după ce a luat titlul în Olanda! Echipa care îl vrea pe jucătorul naţionalei
- Ilie Dumitrescu i-a propus lui Gică Hagi un jucător pentru echipa naţională: „Foarte bun. E vital”
- Gică Hagi, impresionat de un jucător român din Liga 1: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
- Victor Pițurcă i-a dezvăluit lui Gică Hagi avantajul României cu Suedia: „Eu știu cum merg lucrurile”































