Tensiuni la Farul Constanţa. Marica se plânge că Flavius Stoican a fost numit fără acordul lui: „Aflam o dată cu voi”

Radu Constantin Publicat: 13 aprilie 2026, 19:06

Comentarii
Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Flavius Stoican este noul antrenor al formaţiei Farul Constanţa şi a fost prezentat în cadrul unei conferinţe de presă, la care a participat şi acţionarul majoritar al clubului, Gică Popescu. Absenţa lui Ciprian Marica – acţionar minoritar – de la conferinţa de presă nu a fost întâmplătoare. El susţine că nu a fost consultat legat de numirea lui Stoican şi a aflat totul de la ziarişti.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„Sunt la același nivel cu presa. Nu am fost consultat. Nu am luat parte la această decizie. Dacă nu aveam puțin noroc, aflam o dată cu voi (n.r. despre numirea lui Flavius Stoican la Farul Constanța).

Cred că Zicu a luat o decizie greșită. Dacă lucrurile nu vor merge, totul se va sparge în capul lui. Iar dacă lucrurile vor merge, cel care vine după el își va lua toate meritele. A fost decizia lui. Nediscutată. Necântărită bine. Dar a fost decizia lui.

(n.r. Putea Zicu să salveze echipa?) Da, eu zic că Zicu putea. Dar de asta ai nevoie de caractere puternice în situații grele.

(n.r. Ce poate aduce nou Flavius Stoican la Farul?) Nu știu. Nu aș vrea să mai vorbesc despre asta. Mă rezum la a spune că nu am știut și că nu știu.

Reclamă
Reclamă

Poate competențele mele nu sunt suficient de bune în ceea ce privește aceste decizii ale clubului. Poate chiar sunt un mesaj pentru mine. Ce pot să spun e că nu mă voi opune niciodată deciziilor care aduc evoluție acestui club”, a spus Ciprian Marica, citat de sport.ro.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va câştiga Dinamo primul titlu de campioană a Ligii 1 după 20 de ani?
Loading ... Loading ...
Citește și:
12:54

Cosmin Olăroiu a dat o lovitură fără precedent! Antrenorul român, unic în Emirate

12:52

FCSB a refuzat oferta pentru Tavi Popescu! „Le-a înaintat românilor o propunere”

12:20

Adrian Mutu, prima reacție după ce a ajuns pe lista lui Gigi Becali la FCSB. „Briliantul”, dorit în locul lui Marius Baciu

11:43

Jose Mourinho pune presiune pe Cristi Chivu, înainte de Real Madrid – Inter! Ce a spus „The Special One”

11:27

Cum ar putea arăta play-off-ul din acest sezon. Calculele făcute de specialiști, după Dinamo – FCSB

11:09

Ce se întâmplă cu Ianis Hagi la Alanyaspor, după ce Gică Hagi l-a convocat în lotul preliminar. Vestea primită în Turcia

1 Gică Hagi a anunțat lista convocărilor preliminare pentru debutul din Liga Națiunilor. Surprize mari din partea ”Regelui” 2 Antrenorul român pe care Gigi Becali l-a sunat pentru a-l înlocui pe Marius Baciu: „Scandal mare” 3 Gigi Becali a dat OK-ul! Octavian Popescu pleacă de la FCSB: „Mâine i-l dau și gata!” 4 Răsturnare de situaţie: ce se întâmplă cu Octavian Popescu, după ce Gigi Becali i-a anunţat plecarea de la FCSB 5 Prima reacție a lui Istvan Kovacs după prestația catastrofală din Dinamo – FCSB. Ce ar fi spus în vestiar 6 Singurul jucător care a primit nota 10 după Dinamo – FCSB 2-1
Citește și