Kylian Mbappe și-a trecut din nou numele pe tabela de marcaj într-un meci din Liga Campionilor al lui Real Madrid.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Superstarul francez a marcat golul de 3-2 în confruntarea cu Bayern Munchen din returul sferturilor UCL și a stabilit o premieră în cea mai tare competiție europeană intercluburi.

Mbappe, 10 goluri în deplasare în acest sezon de UCL

Partida din Champions League dintre Bayern Munchen și Real Madrid a fost marcată de o primă repriză extrem de spectaculoasă, care s-a încheiat cu scorul de 3-2 în favoarea trupei lui Alvaro Arbeloa. Arda Guler a deschis scorul după o gafă imensă a lui Manuel Neuer, după care Pavlovic a restabilit rapid egalitatea.

A urmat un alt gol frumos al mijlocașului turc venit însă după o fază controversată, însă bavarezii au replicat din nou prin Harry Kane. Ultimul cuvânt din prima parte l-a avut însă Mbappe, care a marcat după ce a fost găsit perfect de Vinicius la capătul unei curse a brazilianului.

Odată cu reușita sa de pe Allianz Arena, Mbappe a atins o performanță uluitoare, devenind primul jucător care reușește să marcheze 10 goluri în deplasare într-un singur sezon în Cupa Campionilor Europeni / Liga Campionilor. În total, superstarul francez a ajuns la 15 reușite în cea mai tare competiție europeană intercluburi.

„Victimele” lui Mbappe în drumul spre 10 goluri în deplasare în UCL

  • Kairat Almaty – 3 goluri (5-0, faza grupei)
  • Olympiacos – 4 goluri (4-3, faza grupei)
  • Benfica – 2 goluri (2-4, faza grupei)
  • Bayern Munchen – 1 gol*

*Meciul nu s-a încheiat încă.