La meciul Petrolul – FC Argeș, 2-1, Dani Coman a făcut scandal din cauza arbitrajului lui Radu Petrescu. Dacă iniţial a scăpat ieftin cu un avertisment și o amendă în valoare de 4.000 de lei, acum, la două luni distanţă, decizia a fost una dură.
CCA şi FRF l-au reclamat pe Dani Coman la Comisia de Disciplină, iar sancţiunea a venit astăzi. Preşedintele celor de la FC Argeş a fost sancționat disciplinar cu 1 lună de suspendare și 10.000 de lei amendă.
„În temeiul art. 13.1, 14 bis raportat la prevederile art. 50.2 și 52.5 din Regulamentul Disciplinar al FRF, pârâtul Coman Dănuț se sancționează cu măsura suspendării pentru 1 lună și penalitate sportivă de 10.000 de lei”, se arată pe site-ul FRF.
„Dacă în România ești sancționat sau suspendat pentru că ai un punct de vedere și spui un adevăr… După comunicatul pe care CCA l-a transmis încă din seara meciului și a recunoscut vina lui Radu Petrescu… L-au suspendat, deci cu ce am greșit eu? Vom vedea ce s-a considerat”, a declarat Dani Coman în urmă cu câteva zile, atunci când s-a prezentat la Comisia de Disciplină să-şi expună punctul de vedere.
- Au bătut palma! Dinamo a luat decizia şi a semnat contractul, după ce a ajuns pe primul loc
- Mihai Stoica, impresionat de Meriton Korenica. Cu cine l-a comparat pe jucătorul transferat de la CFR Cluj
- Peluza Nord, comunicat furibund după scuzele lui Marius Şumudică: „Mai degrabă ne desfiinţăm şi murim”
- Marius Șumudică l-a avertizat pe Denis Drăguș! Cum a comentat debutul acestuia la FCSB: „Niciunui jucător nu-i e ușor”
- Prima reacţie a lui Gigi Becali, după ce a fost chemat la Comisii pentru că l-a „distrus” pe Istvan Kovacs. Ce decizie a luat



































