Imagini incredibile în Italia. Gasperini a izbucnit în plâns la conferința de presă: „Nu sunt un om rău”

Sebastian Ujica Publicat: 17 aprilie 2026, 18:11

Comentarii
Imagini incredibile în Italia. Gasperini a izbucnit în plâns la conferința de presă: Nu sunt un om rău”

Gian Piero Gasperini a izbucnit în ultima conferință a clubului AS Roma / captură Gazzetta dello Sport

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Situația la AS Roma este departe de a fi calmă. Iar conferința de presă de dinaintea meciului contra celor de la Atalanta a arătat că antrenorul Gian Piero Gasperini este la un pas să cedeze: „Nu sunt o persoană rea dacă am stat 9 ani la Bergamo și 8 la Genova”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Gasperini a încheiat discursul în lacrimi când vorbea despre perioada petrecută la Atalanta.

Gasperini, în lacrimi la conferință

Tensiunea de la AS Roma a crescut pe fondul zvonurilor că Gasperini este într-un conflict deschis cu Claudio Ranieri și conducerea clubului. Iar Ranieri a pus paie pe foc când a declarat că Gasperini a fost doar a 4-a opțiune pentru club vara trecută, însă primii trei antrenori doriți au refuzat. Declarația lu Ranieri a fost primul subiect deschis la conferință de jurnaliști.

„A fost un interviu vineri în care Ranieri a spus niște lucruri care au creat o situație tensionată, iar pentru mine a fost o surpriză totală. Nu a existat niciodată un ton diferit între mine și el, nici în public, nici în privat. Nu mă așteptam la asta. În toți anii mei de carieră, nu am mai fost tratat în felul acesta. Din acel moment, am ales să nu mai comentez, tocmai ca să nu complic lucrurile pentru club, pentru echipă și pentru suporteri.

Avem un meci important mâine și încă suntem în cursa pentru Europa. Asta contează cu adevărat. Mi-aș dori să vorbim doar despre fotbal.

Reclamă
Reclamă

A fost o presiune mediatică mare în jurul meu, dar nu vreau să existe scuze. Suntem în finalul sezonului, fiecare punct contează enorm, mai ales pentru noi. M-am concentrat exclusiv pe partea sportivă. Prioritatea mea a fost să nu afectez echipa. Sper ca lumea să înțeleagă asta și să fie și mai aproape de băieți.

Situațiile legate de jucătorii accidentați au contribuit uneori la tensiuni cu conducerea. Dar sunt lucruri normale, se întâmplă peste tot. Wesley simte că poate juca, medicii spun că există riscuri. De aici apar discuții. Dacă staff-ul medical spune nu, nu am de ales. Decizia finală e la ei. Pierderea lui Pellegrini e una importantă. Pisilli a avut o entorsă, pare mai bine, îl evaluăm înainte de meci.

Continuați să mă întrebați despre alte subiecte, dar eu vreau să rămân la meci. Nu vreau să creez probleme, iar genul acesta de întrebări exact asta face.

Reclamă

Clubul și Ranieri au fost clari în pozițiile lor. Eu am crezut mereu că putem ajunge în Champions League și am împins echipa în direcția asta, chiar și cu absențele importante din ultima perioadă. Acum suntem aici și știm că întâlnim un adversar puternic. Când eram la Atalanta, vedeam Roma ca un reper. Dacă o băteam, făceam un pas uriaș spre Europa. Acum e invers: dacă batem Atalanta, înseamnă că merităm Champions League.

La Roma ai toate condițiile să performezi. La Bergamo am reușit pentru că exista o unitate reală în jurul echipei, iar clubul funcționa impecabil. Orașul mic a ajutat mult, a creat un mediu ideal. Am construit totul împreună, cu un nucleu solid de jucători, nu doar tineri. Transferurile au fost făcute inteligent, iar banii reinvestiți corect. Atalanta reușea să joace în Europa și, în același timp, să fie pe profit.

Nu a fost doar meritul meu, ci mai ales al unui club foarte bine organizat, care lucra în perfectă armonie cu antrenorul. La un moment dat, lucrurile s-au schimbat. Și pentru că s-a modificat structura clubului, dar și pentru că nu mai era acea figură paternă de care eram foarte apropiat, Antonio Percassi” a spus Gasperini la conferința de presă.

 

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga Balonul de Aur 2026?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
19:28

VIDEONicolae Stanciu, al patrulea meci consecutiv cu gol în China! Românul, decisiv și de la punctul cu var într-un joc de infarct

19:24

Transfer la CFR Cluj. Portughezul Bruno Costa a semnat

19:03

Legendarul arbitru s-a retras la 47 de ani! A condus ultimul meci din carieră chiar la Cupa Mondială

18:42

Se face transferul lui Andrei Coubiș. Pleacă în Anglia!

18:40

Alte două plecări de la Dinamo! „Revoluţie” în lotul pregătit de portughezul Nuno Campos

17:56

Atay Akgun a semnat în Liga 1. Cu ce echipă a bătut palma

1 Decizia luată de FIFA după scandalul făcut de argentinieni în finala Cupei Mondiale 2 VIDEOFotbalistul care a refuzat să-l salute pe Donald Trump la ceremonia de premiere 3 VIDEOSpania – Argentina 1-0. Spaniolii au câştigat Cupa Mondială! Ferran Torres, „eroul” ibericilor într-un succes istoric 4 VIDEOBătaie pe teren după ce Spania a câștigat Cupa Mondială! Gesturi golănești comise de Leandro Paredes 5 Rodri, „Balonul de Aur” al Cupei Mondiale. Toate premiile acordate după finala Spania – Argentina 6 Leandro Paredes a rupt tăcerea, după scandalul uriaș de la finala Spania – Argentina 1-0: „Plin de mândrie”
Citește și