Gazonul hibrid de pe cel mai mare stadion din ţară va fi montat peste câteva zile. Conducătorii forulului european vor să se joace măcar două meciuri, pe noua suprafaţă, până la startul turneului final. E şansa lui FCSB să se întoarcă pentru finalele de titlu.
Gică Popescu insistă pentru revenirea fanilor pe stadioane
"În luna mai, stadionul va trebui să fie predat în condiţii optime către UEFA. El trebuie să fie în regulă 100%", a declarat Gică Popescu pentru AS.ro.
13.000 de fani vor putea intra pe Arena Naţională la meciurile de la Campionatul European.
"Eu mă bucur că s-a luat această decizie. Asta înseamnă că e un pas prin care vom putea să revenim la normalitatea de dinainte şi să lăsăm spectatorii pe stadion… deocamdata, într-un număr redus.
Eu m-aş bucura ca, odată cu acest Campionat European, lucrurile să rămână acolo. Adică oamenii să ramână în tribună, să nu-i mai scoatem", a precizat fostul internaţional.
"Baciul" crede că şi partidele din Liga 1 s-ar putea disputa în condiţii similare. Şi-ar dori ca fanii să revină în tribună încă de luna viitoare.
"Eu cred că este o teamă pe care eu nu o înţeleg. Nu ştiu de ce nu am putea face acest lucru. Dacă se respectă măsurile impuse de către autorităţi, să lăsăm şi la Liga 1 un 25-30% dintre spectatori pe stadioane.
Eu sper ca EURO să fie un exemplu pentru toată lumea, că se poate, că există soluţii să aducem oamenii în stadioane", a reacţionat Gică Popescu.
Fostul căpitan al Barcelonei este consilierul primului ministru al României pentru organizarea EURO 2020.
- 13.000 de fani pot asista la meciurile de la EURO 2020
- Porţile Arenei Naţionale se deschid pentru suporteri
- Mexic - Africa de Sud, meciul de deschidere de la Cupa Mondială, joi de la 22:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Ceremonia de Deschidere a Cupei Mondiale 2026 e azi (20:30, Antena 1 şi AntenaPLAY)
- A fost show total la The Countdown Concert! Ce nebunie ne aşteaptă la Campionatul Mondial 2026
- Mexic – Africa de Sud LIVE VIDEO (22:00, Antena 1 și AntenaPLAY). Start pe Azteca la Campionatul Mondial
- Azi începe Campionatul Mondial 2026, exclusiv în Universul Antena. Toate detaliile în timp real, programul complet, loturile
- Ceremonia de Deschidere a Cupei Mondiale 2026 (20:30, Antena 1 şi AntenaPLAY). Shakira dă startul petrecerii în Mexico City
- Radu Drăguşin ştie cine va câştiga Cupa Mondială! Alegere surprinzătoare în privinţa jucătorului ce va impresiona
































