Meme Stoica vrea să îi aducă lui Gigi Becali la FCSB un antrenor străin.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Latifundiarul a dezvăluit la Digi Sport că un italian, fost coleg cu Adrian Mutu, este pe lista lui. Prezent în studio, „Brilinatul” a spus că este vorba de Alberto Gilardino.

”Liverani! Parcă are echipă. E antrenor foarte bun, de Serie A. Sau Gilardino, că a plecat de la Pisa! Gata! Nea Gigi, Gilardino.

Să stea de vorbă, ce aş putea să-i zic? Eu nu i-am zis din neant lui Gigi să facă un român campion. Eu, ca patriot, i-aş spune să ia un român, nu pe mine, că nu suntem compatibili, să-l facă campion. Asta l-ar atrage şi pe Gilardino, că una e să fii la Pisa şi să te lupţi la evitarea retrogradării, alta e să te baţi la campionat”, a fost reacţia lui Adrian Mutu.

Alberto Gilardino este cel mai probabil numele aflat pe lista lui Gigi Becali. El a activat în acest sezon în Serie A, la Pisa, de care s-a despărţit în februarie. De-a lungul carierei de antrenor, el a mai pregătit-o şi pe Genoa. Gilardino este încă la început de carieră în antrenorat, iar înainte de Genoa a mai avtivat la echipe din Serie D şi C. Ca fotbalist, Gilardino nu mai are nevoie de mari prezentări. A jucat la naţionala Italiei, iar în Serie A a evoluat pentru Parma, Milan, Fiorentina sau Genoa.

Fabio Liverani este şi el liber de contract. Liverani a antrenat ultima dată la Ternana, în Serie C, dar a mai antrenat în Serie A formaţii precum Genoa, Lecce, Parma sau Salernitana.