Gabriela Ruse a “chinuit-o” serios pe numărul 2 mondial, Elena Rybakina! Victorie în decisiv pentru kazahă

Bogdan Stănescu Publicat: 24 aprilie 2026, 16:52

Comentarii
Gabriela Ruse a chinuit-o serios pe numărul 2 mondial, Elena Rybakina! Victorie în decisiv pentru kazahă

Gabriela Ruse, într-un turneu / Getty Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Numărul doi mondial, kazaha Elena Rybakina (26 de ani), a învins-o în decisiv pe Gabriela Ruse (28 de ani, locul 71 WTA), în turul 2 al turneului de 1.000 de puncte de la Madrid. Ruse a câştigat primul set, cu 6-4, dar le-a pierdut pe următoarele două, cu 6-3 şi 7-5. Rybakina a rupt echilibrul în decisiv cu break-ul de la 5-5. Şi-a făcut ulterior serviciul şi a câştigat partida, după aproximativ două ore şi jumătate de joc.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Eliminarea Gabrielei Ruse de la turneul de la Madrid a venit la scurtă vreme după victoria Soranei Cîrstea. Sorana Cîrstea (36 de ani, 26 WTA) este a doua româncă ce și-a asigurat calificarea în turul al treilea la turneul WTA de la Madrid, după ce a învins-o în două seturi pe italianca Tyra Caterina Grant (locul 262 WTA), cu 6-2, 7-6(5). Prima a fost Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 33 WTA).

Gabriela Ruse, eliminată în decisiv de la Madrid de numărul 2 mondial, Elena Rybakina

Elena Rybakina este dublă câştigătoare de Grand Slam. S-a impus în 2022 la Wimbledon şi în acest an la Australian Open, după ce a învins-o în finală pe liderul mondial WTA, Aryna Sabalenka (27 de ani).

Rybakina a venit la turneul de la Madrid după ce a câştigat turneul WTA 500 de la Stuttgart. Rybakina a trecut în finală de Karolina Muchova (29 de ani, locul 12 WTA), cu 7-5, 6-1. Un cec de 161.310 de euro şi un automobil Porsche 911 Carrera S a primit Rybakina pentru câştigarea turneului de la Stuttgart, pe lângă cele 500 de puncte WTA. Mai avea un Porsche Taycan, primit în 2024, pentru cucerirea aceluiaşi turneu de la Stuttgart.

Reclamă
Reclamă

Puteți urmări știrile AS.ro și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga finala Ligii Campionilor în acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
11:51

VideoSan Antonio Spurs a “demolat-o” pe Minnesota în meciul 2 din semifinala Conferinței de Vest. Rezultatele serii

11:48

Luis Suarez s-a răzgândit şi vrea la Cupa Mondială 2026: “Am spus ceva ce nu ar fi trebuit să spun”

11:39

Mesajul emoţionant postat de FCSB pe 7 mai, la 40 de ani după ce Steaua a cucerit Cupa Campionilor: “Indiferent de tabere”

11:29

A plecat de la FCSB și a câștigat titlul! Adrian Șut, performanță de top în Emirate. A celebrat precum Chivu

11:08

Anunţ şoc în Germania! Fostul câştigător de Champions League se retrage la 30 de ani

11:00

Luptă pe muchie de cuțit pentru locul suplimentar de UCL. Două meciuri, decisive după Bayern – PSG

1 Gigi Becali n-a stat pe gânduri: pe cine vrea premier al României, după căderea Guvernului lui Ilie Bolojan 2 Adrian Mutu, şocat de ce a putut spune Giovanni Becali: “Nu cred! Înseamnă că a îmbătrânit şi el” 3 Gigi Becali s-a răzgândit! Jucătorul rămâne la FCSB, după ce a fost dat ca și plecat: “Nu se pune problema” 4 Gigi Becali, victorie în procesul cu Steaua şi Florin Talpan. Suma uriaşă pe care nu o va mai plăti: “S-a terminat” 5 “Plec cu el să căutăm jucători” Anunţul lui Mihai Stoica despre antrenorul care a luat două titluri la rând cu FCSB! 6 Situația a scăpat de sub control la Real Madrid! Doi jucători s-au luat la bătaie la ultimul antrenament
Citește și