Daniel Pancu e aproape să semneze prelungirea contractului cu CFR Cluj. Antrenorul a ajuns la un acord cu Neluţu Varga şi ar putea încasa lunar suma de 30.000 de euro.
Giovanni Becali a fost cel care a dezvăluit că Neluţu Varga este extrem de mulţumit de rezultatele avute de Daniel Pancu la CFR Cluj. Impresarul a transmis că patronul clujenilor e dispus să-i dubleze salariul antrenorului, în cazul calificării în preliminariile cupelor europene.
Salariu de 30.000 de euro pentru Daniel Pancu la CFR Cluj
De asemenea, Giovanni Becali a mai dezvăluit şi care sunt planurile lui Neluţu Varga la CFR Cluj, pentru sezonul viitor. Acesta nu va renunţa la echipă şi e dispus să investească în aducerea de jucători pentru a-i îndeplini toate cerinţele lui Daniel Pancu.
“Am vorbit cu Neluțu acum 3 zile, i-am dat un telefon, să îl întreb dacă e mulțumit. A spus, ‘Giovanni, întreabă-l pe Daniel Pancu dacă s-au aranjat salariile. Și spune-i lui Daniel că dacă intrăm în cupele europene, i se dublează contractul’.
Mi-a spus ‘Tati, totul e plătit, mi-a zis Pancu că vrea 5-6 jucători cu salariu de 20.000 pe lună. Și împrumutați, și cumpărați, totul. Eu nu dau acest club niciodată, nu abandonez, mă duc până în pânzele albe’. Am vorbit cu Pancu, mi-a spus ‘Am stat cu patronul și m-a încântat’.
Mi-a spus Neluțu ‘Tati, mă gândeam să abandonez, mă gândeam că intru în faliment, iar Daniel mă duce să se bată pentru cupele europene. E un fenomen. Dacă prinde cupele europene, îi dublez salariul, îi iau jucători, tot ce vrea el’.
Vrea să facă o echipă care să participe chiar în Champions League, mi-a zis, la banii pe care îi va băga. A spus ‘Îi iau toate lui Pancu imediat, jucătorii pe care îi vrea’. Și Pancu mi-a spus ‘Cred că o să îmi ia. Încet-încet, scap de câțiva, am eliminat câțiva, o să fac o echipă. Îmi place aici”, a declarat Giovanni Becali, conform fanatik.ro.
CFR Cluj va avea derby cu rivala U Cluj, în etapa a şasea a play-off-ului. Partida se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30. “Şepcile roşii” sunt pe primul loc, cu 39 de puncte, iar clujenii lui Daniel Pancu ocupă locul trei, cu 34 de puncte.
- Mihai Stoica a găsit antrenor pentru FCSB. Marea condiție pusă: „Dacă nu acceptă, îl tăiem de pe listă”
- Mihai Stoica a reacţionat, după comunicatul FRF: “Nu ne sucim noi că vreţi voi”! Ce a vorbit cu Gică Hagi
- Tensiuni uriașe la Rapid. Liderul Peluzei Nord a atacat conducerea clubului: „Habar n-au unde se află”
- Reacţia FRF după ce cluburile din Liga 1 au cerut amânarea cu o săptămână a startului sezonului următor!
- FC Argeș, gata să meargă la TAS după ce nu a primit licența de Europa. Anunțul lui Dani Coman: „Sunt șanse foarte mari”

































