Inter amână sărbătoarea de titlu după ce Napoli s-a impus categoric împotriva lui Cremonese cu scorul de 4-0.Gruparea antrenată de Cristi Chivu poate cuceri matematic titlul etapa viitoare, fără să mai fie nevoie să joace.
La conferința de presă dinaintea disputei cu Torino, programată duminică, antrenorul român a apărut extrem de relaxat în fața jurnaliștilor italieni, fiind pus pe glume.
Cristi Chivu: „Înfrângerea suferită împotriva lui Milan a atras unele critici”
Cristi Chivu este tot mai aproape de a deveni primul antrenor român care cucerește titlul în Top 5 campionate ale Europei, ba mai mult, românul poate face chiar eventul în Italia, fiind calificat și în finala Cupei.
La conferința de presă dinaintea meciului cu Torino, din Serie A, Chivu a fost pus pe glume și a avut o replică genială pentru jurnaliștii prezenți la conferința de presă.
„Avem nevoie de atitudinea potrivită pentru a câștiga meciul și pentru a încerca să dominăm și să înțelegem momentele. Suntem la fel de calmi ca întotdeauna și conștienți de munca depusă. Știm cât am muncit, dar suntem conștienți că mai avem meciuri și puncte de câștigat pentru a atinge unul dintre obiectivele noastre.
Vorbim despre un sezon întreg. Am intrat în pauză cu un avantaj bun. Înfrângerea suferită împotriva lui Milan a atras unele critici, dar apoi am avut ocazia să oferim niște prestații bune. Meciul împotriva Romei a fost important, iar apoi, la Como, știam cât de dificil va fi și am reușit să câștigăm.
(n.r. – Ce anume nu v-am întrebat niciodată?) Nu-mi vine nimic în minte, puneți întrebări atât de bune. Nu m-am gândit niciodată la asta; dacă voi mai fi aici anul viitor, vă voi putea spune mai în detaliu ce întrebări mi-aș fi dorit (n.r. – râde)”, a declarat Cristi Chivu, potrivit Tuttomercatoweb.
- Simone Inzaghi a analizat ce a făcut Cristi Chivu la Inter și s-a pronunțat: “L-am văzut lucrând”
- Prima lovitură dată de Cristi Chivu şi Inter pe piaţa transferurilor! Acord total cu jucătorul
- „Semnează datorită lui Cristi Chivu!” Veste uriașă pentru Inter Milano
- „Au bătut palma!” Surpriză de proporții! Unde va juca Paulo Dybala în sezonul următor
- „Nu a făcut ca alții, e inteligent!” Cuvinte de aur de la Mourinho pentru Chivu! Ce mesaj i-a transmis: „Voi fi acolo!”

































