Situaţie tensionată la Farul Constanţa. Ianis Zicu a plecat de la echipă, iar în locul lui a fost pus Flavius Stoican. Decizia l-a nemulţumit pe Ciprian Marica. El a anunţat încă de la prezentarea noului antrenor că nu a fost consultat, cu toate că şi el este acţionar la Farul.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Marica spune că va avea loc o discuţie între el şi Gică Popescu, lăsând chiar loc de interpretări cu o declaraţie, legat de o eventuală retragere.

„Da, recunosc că nu mi-a convenit! Și că m-am simțit exclus, prost, dar voi avea o discuție cu Gică Popescu, probabil zilele următoare, să vedem ce e de făcut.

Noi aveam niște ședințe ale acționarilor, se discutau lucrurile și deciziile clubului.

Eu cred că un parteneriat trebuie să fie bazat pe încredere în primul rând și nu pe insinuări fără o bază solidă sau pe înțepături. Cred că lucrurile trebuie să fie bazate pe încredere și pe corectitudine.

Așa cum au fost până la un anumit punct”, a spus Marica, pentru Digi Sport.