Campion cu Dinamo și Rapid, Mircea Rednic are o favorită pentru acest sezon de Liga 1: „Ai condiții ca afară!” / „Entuziasm”
Mircea Rednic, cel care a reușit să fie campion atât cu Dinamo, cât și cu Rapid, a analizat situația de la cele două formații și a venit cu o concluzie clară în privința luptei pentru câștigarea locului 1 în Liga 1.
Tehnicianul român spune că o vede pe formația lui Nuno Campos mai echipată pentru a fi în bătălie, în timp ce în cazul giuleștenilor e o lipsă de constanță.
Mircea Rednic îi laudă pe dinamoviști, însă nu la fel spune și despre Rapid
Rednic laudă totuși investițiile făcute de Dan Șucu și spune că acest plan la formația giuleșteană era de zeci de ani, de pe când se afla Lucescu acolo.
„E un lucru foarte bun că s-a făcut acea bază la Rapid. Așa s-a făcut și când s-a luat titlul în 1998, când Mircea Lucescu a insistat pentru o bază de top. Dar în Occident astea sunt lucruri normale. Acum trebuie… Ești obligat! Orice antrenor care vine trebuie să facă rezultate, având în vedere ce condiții oferă patronul. Ești obligat.
Nu mai merge cu «Bla, bla, bla» și cu ce a fost acum 3 ani, doi ani, cinci ani sau 23 de ani. Ai toate condițiile! Ai condiții ca afară! Trebuie să faci performanță! Ai stabilitate, ai condiții de pregătire, ai lot. Nu mai trebuie… Trebuie să apară performanța!
(n.r. – Vedeți Rapid o candidată la titlu?) Da, orice e posibil. La ce condiții are Rapid și ce lot are, trebuie să lupte acolo. Craiova e o echipă completă! Dinamo vine cu entuziasm, cu dorință, cu lot bun și cu antrenor bun. Și Dinamo investește. Are buget de performanță. Cam asta văd. Restul se caută. FCSB se caută.
(n.r. – Considerați că Dinamo are mai multe șanse decât Rapid în acest sezon?) În momentul de față, la felul cum se exprimă ca echipă, Dinamo e peste Rapid. Rapid nu e constantă. Se caută, au fost schimbări multe, a avut și accidentări multe. Dar vorbesc în momentul de față. Acum, având și condițiile astea și cu alte transferuri… Rapid poate intra în lupta pentru titlu.
Eu zic că FCSB va fi în play-off. S-a deșteptat și Gigi. S-au făcut greșeli. La ce condiții au și ce contracte oferă, nu ai voie să fii în situația asta, indiferent de antrenor”, a spus Mircea Rednic pentru gsp.