Fostul arbitru Marius Avram a concluzionat că a fost o greşeală evidentă de arbitraj, după ce Steven Nsimba a marcat golul victoriei Craiovei cu Dinamo dintr-o fază în care a fost surprins în offside.
Marius Avram e de părere că primul care a greşit a fost asistentul Adrian Vornicu, ce trebuia să ridice fanionul.
Marius Avram a concluzionat că a fost offside la golul victoriei Craiovei!
Offside-ul nu a fost semnalizat, faza a curs, iar mingea a ajuns ulterior tot la Nsimba, care a înscris golul victoriei în minutul 90+1. În camera VAR s-a aflat la acest meci Cătălin Popa, pentru care Dinamo a cerut recuzarea după derby-ul pierdut cu Rapid, 2-3, în prima etapă a play-off-ului. Giuleştenii au marcat atunci golul egalizator, după ce Andrei Borza a comis fault.
“Este o greşeală a lui Cătălin şi a lui Bîrsanu. Erau obligaţi să vadă întreaga fază, de la începutul ei.
În primul rând, responsabilitatea e a asistentului, care face o eroare mare. Este întregul corp al jucătorului în poziţie de offside.
Un asistent de valoare, din Liga 1, la nivel de derby trebuia să judece corect această fază şi să ridice fanionul.
Nu cred că îl vom mai vedea în campionatul ăsta (n.r: pe Cătălin Popa), pentru că e o eroare mare, într-un derby, care schimbă rezultatul. Nu se poate pune problema de aşa ceva (n.r: de o rejucare)”, a declarat Marius Avram pentru digisport.ro.
- Ședință de urgență la CFR Cluj! Noul oficial din Gruia, alături de Neluțu Varga la discuția decisivă
- “Plec cu el să căutăm jucători” Anunţul lui Mihai Stoica despre antrenorul care a luat două titluri la rând cu FCSB!
- Talpan, mesaj pentru suporterii Stelei, după ce Gigi Becali a susţinut că l-a învins în instanţă: “Îi asigur”
- Adrian Mutu, şocat de ce a putut spune Giovanni Becali: “Nu cred! Înseamnă că a îmbătrânit şi el”
- Mihai Stoica, revoltat de explicaţiile lui Vassaras: “Ne jigneşte, e de neiertat”! Se teme de arbitraj la baraj


































