Suporterii acționari de la Dinamo continuă campania de strângere de fonduri pentru licența de Liga 1. După ce au anunțat că vor scoate la vânzare tricouri personalizate, "câinii" vin cu încă o soluție.
Peluza Cătălin Hîldan a anunțat prinr-un comunicat că echipa lui Jerry Gane se va deplasa în Ucraina, pentru un amical cu Dinamo Kiev. Toți banii strânși după meciul cu formația lui Mircea Lucescu vor fi folosiți pentru obținerea licenței.
Dinamo, amical de gală cu echipa lui Mircea Lucescu
Meciul se va disputa pe 27 martie, pe stadionul Olimpic din Kiev. Mircea Lucescu, care este membru DDB elite, a acceptat imediat invitația "câinilor".
"Meci de gală pentru DDB!
DINAMO KIEV – DINAMO BUCHAREST
Sâmbătă, 27 martie, 2021
Campania DDB pentru licență continuă cu PASUL 3!
În demersul nostru am fost sprijiniți necondiționat de către MIRCEA LUCESCU, membru ELITE DDB și managerul lui Dinamo Kiev, care nu mai are nevoie de nici o altă prezentare.
Mircea Lucescu se implică astfel activ în salvarea lui Dinamo, alături de suporterii săi.
Amicalul DINAMO KIEV – DINAMO BUCUREȘTI se va disputa pe data de 27 martie, anul curent, pe stadionul “OLIMPIC” din Kiev și va reprezenta, practic:
PRIMUL MECI EUROPEAN PENTRU DDB
Fondurile strânse în urma acestui eveniment se vor îndrepta către plata licenței pentru sezonul următor al clubului nostru.
Vom reveni în curând cu detalii despre ora de disputare, prețul biletelor, precum și despre modalitatea de achiziționare a lor.
ÎI MULȚUMIM pe această cale lui MIRCEA LUCESCU, pentru suportul său total! Încă o dovadă, alta, a câta!?, că sângele alb-roșu apă nu se face!", se arată în comunicatul emis de PCH.
Înaintea deplasării din Ucraina, echipa lui Jerry Gane va juca pe terenul lui Poli Iași, în Liga 1. După meciul cu Dinamo Kiev, "câinii" vor primi vizita campioanei CFR Cluj.
Echipa lui Lucescu este lider în Ucraina cu patru puncte peste Șahtior Donețk. Aproximativ 4.000 de fani au asistat la ultimul meci al lui Dinamo Kiev. Aceştia i-au cerut demisia celui mai titrat antrenor român.
Mircea Lucescu, aproape de revenirea la Dinamo
Mirea Lucescu a fost aproape să se întoarcă la Dinamo, înainte să semneze cu formația din Kiev vara trecută. "Il Luce" urma să ocupe funcția de director general în Ștefan cel Mare. Totul a fost dezvăluit de Nicolae Badea!
"Aveam o discuție cu Mircea Lucescu pentru a veni directorul clubului. Fusese de acord, dar apoi a plecat la Kiev și discuția a picat", a spus Nicolae Badea.
- Dinamo, amical de gală cu Dinamo Kiev
- Când se joacă meciul cu echipa lui Mircea Lucescu
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Mircea Lucescu l-a făcut praf pe Denis Alibec: „S-a ridicat ca un cocoş. Pe final, depinde de înteligenţa jucătorilor”
- Dennis Man, distrus de italieni după ce Parma a fost învinsă de Atalanta! Cum a putut fi numit internaţionalul român
- Ce a făcut Heung-Min Son când l-a văzut pe Radu Drăguşin la finalul meciului în care Tottenham a umilit-o pe Manchester City