Botoșani – Petrolul, duelul din etapa a opta de play-out, s-a încheiat cu scorul de 1-1. Partida a fost în format live score, pe as.ro.
Grație acestui rezultat, moldovenii și-au asigurat locul la barajul de Conference League, unde o vor întâlni pe FCSB. Echipa lui Marius Croitoru a fost condusă de Petrolul, după golul lui Chică-Roșă, însă Sebastian Mailat a egalat din penalty.
De cealaltă parte, Petrolul a egalat-o pe Farul, ambele având 25 de puncte, cu o etapă înainte de finalul sezonului. „Lupii” ocupă loc de baraj, însă la egalitate de puncte cu „marinarii”, la finalul sezonului, vor avea avantaj deoarece trupa lui Flavius Stoican a beneficiat de rotunjire, la startul play-out-ului.
Botoșani a urcat pe locul 9 în play-out, având 33 de puncte. Moldovenii au un avans de trei puncte față de Csikszereda, următoarea clasată cu drept de joc în cupele europene.
FC Botoșani – Petrolul 1-1. Moldovenii, duel cu FCSB la barajul de Conference League
Final: Botoșani – Petrolul 1-1. Moldovenii s-au calificat la barajul de Conference League.
Min. 90+3: Petrolul a rămas în inferioritate numerică, după ce Boțogan l-a faultat extrem de dur pe Hervin Ongenda.
Min. 81: Botoșani – Petrolul 1-1. Sebastian Mailat a restabilit egalitatea, transformând penalty-ul.
Min. 79: Botoșani a primit penalty, după ce Dongmo l-a călcat în careu pe Dumiter.
Min. 61: Botoșani – Petrolul 0-1. Chică-Roșă a deschis scorul, din pasa lui Grozav.
Update: A început partida de pe Municipal.
Update: Echipele de start:
FC Botoșani (4-2-3-1): Kukic – Adams, Suta, Miron, Țigănașu – Papa, Petro – Bota, Ongenda, Mitrov – Mailat
Rezerve: Anestis, Ilaș, M. Fernandez, Creț, Bordeianu, Aldair, G. David, A. Dumitru, E. Lopez, Dumiter, Kovtaliuk
Absent: Bodișteanu (suspendat)
Petrolul (4-2-3-1): Bălbărău – Ricardinho, Ignat, Roche, A. Dumitrescu – Jyry, Dongmo – R. Pop, Dulca, Grozav – Chică-Roșă
Rezerve: Krell, Prce, N. Marian, Boateng, Hanca, Boțogan, Ludewig, V. Gheorghe, Aimbetov, Rodrigues, Hermann, I. Paraschiv
Absent: Papp (suspendat)
Știrea inițială
Înainte de partida de pe Stadionul Municipal, FC Botoșani se află pe locul 9, venind după două rezultate de egalitate, 1-1 cu Oțelul și Farul. De cealaltă parte, trupa lui Mehmet Topal e pe 13 și caută prima victorie după trei meciuri în care a strâns două puncte. În ultima partidă, prahovenii au remizat cu UTA, 1-1, iar cu o victorie la Botoșani ar scăpa de grijile retrogradării directe.
Echipa lui Croitoru are total alt obiectiv în minte, asigurarea locului de baraj de Conference League, unde ar urma să joace în semifinală cu FCSB. Doar două echipe se mai luptă pentru al doilea loc de baraj, cea a moldovenilor și Csikszereda.
În prezent, FC Botoșani are 32 de puncte și un meci în minus, ciucanii au 30, iar scenariile sunt următoarele, în contextul în care săptămâna viitoare se dispută ultima etapă, când cele două au meci direct:
FC Botoșani bate Petrolul: moldovenii se duc la 5 puncte distanță de ciucani și își asigură locul de baraj cu o etapă înainte de final.
FC Botoșani face egal cu Petrolul: moldovenii se duc la 3 puncte distanță. Chiar dacă FC Botoșani va pierde în ultima etapă cu Csikszereda, va fi peste ciucani, deoarece în sezonul regulat s-a clasat mai bine.
FC Botoșani pierde: Totul se decide în ultima etapă, când moldovenii întâlnesc Csikszereda. Ciucanii au nevoie de victorie ca să treacă peste adversarii lor pentru locul de baraj.
Câștigătoarea semifinalei barajului dintre FCSB și FC Botoșani sau Csikszereda va întâlni locul 4 din play-off, ocupat în prezent de Dinamo.
- Chemat de Gigi Becali la FCSB, Mihai Pintilii a dat imediat răspunsul: „Am discuții”
- FCSB, amendată pentru două minute de întârziere! Ce s-a întâmplat la meciul cu Unirea Slobozia
- FCSB ajunge la Comisia de Disciplină. Gigi Becali a numit antrenor preparatorul fizic de la echipă!
- Nou antrenor în Liga 1. Mutarea va fi oficializată la final de sezon
- Mihai Stoica a nominalizat cel mai bun jucător al sezonului din Liga 1: „Nici nu-l știam”

































