FC Barcelona a câștigat titlul în Spania, cel de-al 29-lea din istoria clubului. Victoria cu 2-0 în El Clasico a certificat supremația catalanilor în ultimii ani în fața marii rivale, după venirea lui Hansi Flick.
Istorie a scris și Joao Cancelo. Fundașul de 31 de ani este primul jucător din istorie cu titlu de campion în cinci dintre cele mai importante campionate din Europa.
Cancelo, 15 trofee în carieră
Joao Cancelo a ajuns în iarnă la Barcelona, împrumutat de Al Hilal, și a devenit rapid un jucător important pentru Barca. Iar titlul câștigat de fundașul portughez reprezintă al 15-lea trofeu din carieră.
Și mai impresionant este că Joao Cancelo a câștigat titlul în cinci dintre campionatele din Europa. Are acum titlul în Spania, după trei titluri în Premier League cu Manchester City (2021, 2022 și 2023), în Serie A cu Juventus (2019), în Bundesliga cu Bayern Munchen (2023) și în Portugalia cu Benfica (2014).
În urmă cu trei ani, Cancelo a fost chiar dublu-campion: aparținea de City și a jucat în prima parte a sezonului pentru Guardiola, pentru ca apoi să fie împrumutat la Bayern. Cancelo se va întoarce în această vară la Al Hilal, cu care are contract până în 2027 și care cere 15 milioane de euro în schimbul său. Barca speră să reușească să-l readucă și pentru sezonul viitor, fie sub formă de împrumut, fie fără vreo pretenție financiară din partea clubului din Arabia Saudită.
- Spaniolii s-au săturat de Vinicius! Brazilianul, criticat de ziarul de casă al lui Real Madrid: „Bani, bani, bani. Nu e corect”
- Se face transferul lui Rodri la Real Madrid! Suma convenită de „los blancos” și Manchester City
- Au început negocierile pentru transferul lui Rodri! Tratative directe între Real Madrid și Manchester City
- Afacerea verii în fotbalul european! Jucătorul poate aduce un profit de peste 400 % la câteva săptămâni după transfer
- Fostul jucător de top al lui Chivu, primele imagini la antrenamentele lui Real Madrid: „Sunt foarte mândru să fiu aici”

































