Universitatea Craiova a câştigat Cupa României după ce a învins Universitatea Cluj la loviturile de departajare, scor 6-5, miercuri seară, la Sibiu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Nicuşor Bancu ştie că ardelenii vor veni duminică în Bănie să-şi ia revansa pentru eşec. Cu titlul pe masă, fotbalistul Craiovei speră să se impună în faţa fanilor, iar titlul să fie adus în Bănie.

„Toate gândurile merg la meciul din campionat, de duminică. Prima repriză a fost mai bună a noastră, apoi au schimbat sistemul, au jucat în cinci. A fost un joc încâlcit, nu a fost uşor să joci contra lor. Am avut avantaj la penalty-uri, am ştiut că este Popică.

Cred că ne-am făcut treaba bine, până la urmă ne-am îndeplinit obiectivul. Sunt fericit pentru acest grup, această echipă. Meritam acest trofeu. Sunt mândru de mine şi de echipa mea. Ne mai bucurăm puţin aici, apoi ne gândim la meciul de duminică. Şi ei vin să-şi ia revanşa, e un alt meci”, a declarat Nicuşor Bancu la Digi Sport.