Laszlo Dioszegi, după promovarea lui Sepsi în Liga 1 / captura primasport.ro
S-a declanşat „nebunia” la Sfântu Gheorghe, după promovarea lui Sepsi în Liga 1! Fanii, veniţi în număr mare la meci, au sărbătorit alături de jucători, de staff şi de patronul echipei, Laszlo Dioszegi (54 de ani), care a coborât în teren pentru a petrece alături de formaţia lui.
Ovidiu Burcă (46 de ani) a obţinut a doua lui promovare ca antrenor din Liga a 2-a în Liga 1, după cea obţinută cu Dinamo, în sezonul 2022-2023. Burcă a demisionat ulterior de la Dinamo din pricina rezultatelor slabe obţinute în prima ligă.
Sepsi a promovat în Liga 1 după o ultimă etapă „nebună”
Sepsi a promovat în Liga 1 după o etapă „nebună”, absolut dramatică. Echipa patronată de Dioszegi nu a reuşit să o învingă pe Chindia, s-a terminat 1-1, în timp ce Voluntari a învins-o cu 4-2, în deplasare pe Steaua. Totuşi, covăsnenii au promovat în Liga 1 fiindcă la finalul sezonului regular au fost în faţa Voluntariului, locul 2 faţă de locul 5.
La meciul de la Sfântu Gheorghe, Heras a deschis scorul pentru gazde, în minutul 56, în timp ce oaspeţii au egalat în minutul 77, prin Doumtsios.
- „Dacă-i aveam pe toți, mă băteam în Liga 1!” Oprița, fără menajamente după debutul ezitant al Stelei: „Nu există așa ceva”
- Ionuţ Chirilă, umilinţă cu CS Dinamo în Liga a 2-a. Steaua, eşec la limită în Ghencea. Rezultatele
- Alexandru Albu, ţinta scandărilor rasiste la debutul la Steaua. Motivul pentru care a fost făcut praf de fani
- Daniel Opriţa, scos din sărite după Steaua – CSM Slatina 1-2: „Un dezastru! Execrabil”
- Steaua, debut cu stângul în noul sezon din Liga 2! CSM Slatina s-a impus în Ghencea





























