Ce l-a iritat pe Alex Chipciu la final: „Să nu mă mai chemaţi!”

Radu Constantin Publicat: 17 mai 2026, 23:57

Comentarii
Ce l-a iritat pe Alex Chipciu la final: „Să nu mă mai chemaţi!

Alex Chipciu / Profimedia Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Echipa Universitatea Craiova a câştigat duminică seara titlul de campioană a României, după ce a învins, pe teren propriu, scor 5-0, formaţia Universitatea Cluj. Craiova a reuşit eventul în acest sezon, în timp ce U Cluj a pierdut în această săptămână ambele trofee.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Alex Chipciu a fost iritat la final, iar în momentul în care un jurnalist a încercat să-i întrerupă interviul, fotbalistul a replicat:

„Păi, acum, dacă au ieșit campioni, nu mă mai chemi? Să nu mă mai chemați după, dacă acum trebuia să ne scoată repede.

Vedeți cum e viața? Când e nevoie să vorbești, tragi de om. Când nu, hai, mai repede, să plecăm”, a spus Chipciu la Prima Sport.

Chipciu crede că Universitatea Craiova a meritat să cucerească titlul.

Reclamă
Reclamă

„Aș spune că am ratat mai mult Cupa decât campionatul. Cred că suntem performeri ai acestui campionat. Să termini pe doi, după situația în care am fost.

Și de asta nu pot să fiu supărat, aici am ajuns toți. Cred că meciul s-a pierdut la început, când am luat golurile foarte repede, plus eliminarea. Era clar că nu mai avem șanse de izbândă.

Dar sunt mândru de colegii mei, de momentele prin care am trecut împreună și, să nu uităm, vom juca în Europa League, competiție grea.

Reclamă

N-aș vrea să sune că un discurs de loser (n.r. – pierzător), da, m-am gândit și la campionat, recunosc, mai ales după ce i-am bătut pe Craiova la noi acasă, dar atât am putut, felicitări lor, înseamnă că au fost mai buni!

Nu am intrat speriați, știam că nu avem nimic de pierdut, de asta am și început cu trei în atac, să facem presing, dar am făcut și greșeli și ne-au taxat repede. Că tot zic cei care analizează să te duci peste adversar. Uite ce se poate întâmpla”, a declarat jucătorul celor de la U Cluj.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va marca mai multe goluri pentru FCSB în acest sezon dintre Bîrligea şi Garita?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:05 23 aug.

Nuno Campos, declaraţie de suflet pentru fanii lui Dinamo: „Avem un jucător în plus cu ei”

0:04 23 aug.

Alexandru Musi și-a prezentat scuzele după ce a fost eliminat cu U Cluj, dar l-a taxat pe Vidican: „Presiunea”

23:59

Cristiano Bergodi, după înfrângerea cu Dinamo: „Noi ne-am bătut singuri”

23:54

VIDEOScene şocante cu Cristiano Bergodi. A luat „roşu” după ce a vrut să se bată cu fanii. „M-a înjurat în italiană, un nenorocit”

23:53

Dan Nistor, mesaj special după ce a fost omagiat de Dinamo: „Înseamnă că am făcut ceva pentru acest club minunat”

23:25

Dinamo – U Cluj 2-1. „Câinii”, victorie în inferioritate numerică! Alb-roșii, lideri în Liga 1

1 Lovitură pentru Barcelona: jucătorul lui Hansi Flick vrea să plece! Jorge Mendes îi caută deja echipă 2 Performanţă incredibilă! Jucătorul cedat gratis de Dinamo a înscris 4 goluri în 45 de minute 3 FotoIon Ţiriac, investiţie uriaşă în România! Edilul a anunţat lovitura de proporţii: „Mulţumesc pentru angajament” 4 Puştiul cedat gratis de Dinamo poate prinde transferul carierei după ce a înscris 4 goluri într-un meci în Liga 2! 5 VIDEOMarele Premiu al Țărilor de Jos. Norris pleacă din pole position, în direct pe Antena 3 CNN şi AntenaPLAY! 6 David Popovici a intervenit în scandalul „merdenelor”. Reacţie neaşteptată: „Eat…”
Citește și